162 de ieşeni, plasaţi în carantină instituţionalizată în ultimele 24 de ore

În acest moment, 1.073 de ieşeni sunt izolaţi la domiciliu, fără simptomatologie specifică, fiind monitorizaţi din punct de vedere medical de către medicii epidemiologi din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP). Conform ultimelor centralizări, în ultimele 24 de ore, un număr de 162  de persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate, iar 89 au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare. De la ultima raportare, lucrătorii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) şi cei ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) au efectuat verificări la domiciliu pentru 952 persoane aflate în izolare ca urmare a reveniriii în ţară în ultima perioada. Pentru 16 persoane care nu au respectat măsura izolării s-au aplicat sancţiuni contravenţionale. În total, în data de 23 martie 2020 au fost aplicate 43 de sancţiuni contravenţionale cu o valoare totală de 122.600 de lei. De asemenea, au fost verificate un număr de 232 de unităţi comerciale pentru respectarea prevederilor art. 1-3 din Ordonanţa Militară 1/2020, neidentificându-se unităţi care nu respectă regulile instituite. La aceste verificări, pe lângă forțele indicate anterior au participat și comisari din cadrul Protecției Consumatorilor Iași. Personalul IPJ şi IJJ Iasi a acționat, începând cu ora 22.00 a zilei de 23 martie, în dispozitive mixte pentru respectatrea O.M. 2 / 2020 pe raza municipiului Iași, orașele Pașcani, Tg. Frumos, Hârlău și comuna Răducăneni, ocazie cu care au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 67.200 de lei. (E.M.)