Ministerul Sănătății: Programul Național de Transplant funcționează la capacitate bună și cunoaște o revenire importantă în acest an

 

Trimestrul al doilea al acestui an a marcat revenirea activității de transplant din România, pe fondul creșterii progresive a donării de organe și țesuturi, până în prezent fiind salvate peste o sută de vieți prin transplant, afirmă reprezentanții Ministerului Sănătății într-un comunicat remis vineri AGERPRES.

Astfel, medicii au efectuat 70 de transplanturi renale (București, Cluj și Iași), 30 de transplanturi de ficat (București și Iași), precum și trei operații de transplant de cord (unul la București și două la Târgu Mureș).

„Aceste date demonstrează că Programul Național de Transplant funcționează la capacitate bună și cunoaște o revenire importantă, după criza alarmantă de anul trecut. Un exemplu grăitor este că, numai în ultima săptămână, au fost depistați și îngrijiți șase donatori de organe și țesuturi în mai multe centre medicale din țară și din municipiul București. Creșterea numărului de donatori înseamnă salvarea mai multor vieți, precum și scurtarea listelor de așteptare pentru transplant din partea pacienților cu insuficiențe severe de organ”, susține sursa citată.