CÂRDUL CÂRLANILOR

De fapt, cu cine ne luptăm? Cu cine ne războim? Care este duşmanul invizibil care ne face să credem că suntem în al treilea război mondial. Un război dominat de ”cel fără chip”, la început, închipuit de teroriștii islamiști, pentru ca astăzi să fie descoperit în structura noului coronavirus Covid-19.

Cine este acest dușman fără chip, dar care pur și simplu ne face să credem că are o mie de chipuri, iar atunci când credem că l-am descoperit și pe al o miilea chip, ne este servit încă o mie și încă o mie și încă aproape o mie, care de fapt sunt chipurile morților luați prizonieri de acest nou virus…Un fel de nevăzut, pe care doar în preajma morții începi să-ți dai seama că nu ești singur. Că mai există cineva în tine, care nu face altceva decât să-ți soarbă tot aerul din plămâni. Se moare cu plămânii goliți de aer. Se moare fără ca cineva să-și dea seama că acele chinuri inumane reprezintă de fapt caii înhămați direct la dric, chiar dacă acesta trece pe lângă semenii noștri în mare viteză.

Acest virus ne-a făcut să privim dincolo de efortul medicilor de a se lua la trântă televizată cu noul coronavirus, dezvoltând în imaginea de prim plan recunoștință, simpatie, imaginea  de erou al luptei dusă pentru salvarea de vieți omenești pe bandă rulantă, exact cum un medic de război face. Și, totuşi, când lărgim cadru, vedem ceea ce nu ne-am gândit niciodată că această realitate poate să facă parte din ea. O batjocoră de nedescris referitoare la condițiile de spitalizare, hrană de mizerie, pacienți pur și simplu uitați în boala lor, părăsiți, fără putința mișcării, ne corelarea distinctă a tratamentului cu modul în care pacientul răspunde la ceea ce mănâncă, provocând un festival al mirosurilor pestilențiale, o revărsare grandioasă a diareei fără ca cineva să se sinchisească, să aibă miros…

Micșorând din nou cadrul, focalizăm pe lipsa de echipament medical  care, de această dată, face imposibilă practicare meseriei, adică salvarea de vieți omenești, ne întâlnim cu aceeaşi stare confuză a responsabililor, de această dată, nu pe plosca ce trebuie imediat curățată, ci pe planul de aprovizionare cu echipament medical, atât de necesar, în primul rând, protecției cadrelor medicale în timp ce acestea acordă ajutorul necesar și fundamental în lupta cu boala, în general și cu Covid-19 în cazul nostru de astăzi.

Acest dușman continuă să ne schingiuiască până la lovitura fatală. Nu ne lasă în pace, nu ne oferă nici măcar o șansă de a replica, atâta timp cât, de fiecare dată, suntem provocați să ne desprindem dintr-un alt blocaj, să parăm o altă lovitură.

Se închid bisericile sinagogile, moscheele, templele. Dumnezeu este ferit parcă de o posibilă infecție cu acest nou coronavirus, bănuită fiind lingurița de împărtăşanie, pentru prima dată de aproape două mii de ani, că ar putea să fie purtătoarea infecției, din gură în gură, așa cum, tot de aproape două milenii umblă vorba rea, întru dezbinare, minciună și răutate.

Înalții prelați ai credinței sunt, la rândul lor, prinși pe picior greșit, lăsați pradă fanteziilor lor în care imaginația are un rol decisiv, astfel încât credincioșii să aibă confirmarea că Dumnezeu nu se află în nici un fel de pericol, nici din partea virusului și nici din partea celor care au tot încercat să dărâme fundamentul lăcașului de cult, în relația acestuia cu divinitatea. Știm deja că mirele este Iisus Hristos, iar Biserica, mireasa! Această relație ar trebui să ne explice universalitatea spiritului care iată, devine parte a construcție materiale, pusă în mișcare de spiritul credinței. Nu vorbim despre material și imaterial, ci despre spiritual, despre a patra dimensiune, în care materia devine gândul, ca formă superioară de organizare.

Gripa sezonieră a produs în România, până acum, 70 de morți, fără ca cineva să facă un mare spectacol dramatic din acest total, ci pur și simplu a fost trecut nu în tăcere, ci într-o curioasă normalitate. Chiar dacă până astăzi gria sezonieră a produs de aproape șase ori mai mulți morți decât Covid-19. Da, dar în timp ce avem tratament pentru gripa sezonieră, cu noul coronavirus o bâlbâim și ne bazăm doar pe rezistența organismului afectat, care dacă are slăbiciuni cronice, cardiologice sau pulmonare, este bine să pregătim în schema de tratament și preotul, căci realitatea recentă ne-a învățat sau încearcă să ne învețe cu moartea, privită cu ochii nemaiîntâlnitului.

Traseul liliac-maimuță-om a reușit să transforme virusul din neagresiv în mortal, atâta timp cât, celule omului s-au împrietenit într-atât cu celulele maimuței, încercând astfel să arate lumii că indiferent de ce părere are credința despre evoluția omului, începem să fim trași de mânecă și să arătăm, cel puțin cu coada ochiului, înspre maimuță.

Într-o astfel de lume răvășită ne aflăm noi, cei de peste 65 de ani, aruncați pur și simplu în cămara cu bunătăți, în timp ce președinte nostru ni s-a adresat cu glas mieros, intuind doar replică prin care Horia Roman Patapievici îl desena pe Mihai Eminescu, cadavrul din debara.

De fapt, la 65 de ani acum o sută de ani erai, într-adevăr, un bătrân onorabil, în timp ce astăzi ,încă mai faci parte din cârdul cârlanilor!

ADI CRISTI