Spitalul de Neurochirurgie se pregăteşte pentru preluarea pacienţilor confirmaţi cu COVID-19

În secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) de la Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi sunt internaţi în acest moment nouă pacienţi confirmaţi cu COVID-19, gradul de ocupare a secţiei apropiindu-se de capacitatea maximă. În aceste condiţii, Spitalul Clinic de Neurochirurgie „Prof. Dr. Nicolae Oblu” are déjà pregătite 16 paturi la ATI pentru transferul pacienţilor care necesită tratament respiratoriu de urgenţă. “Spitalul este pregătit să primească până la 54 de pacienți în stare gravă, infectați cu coronavirus, în cazul în care Spitalul de Boli Infecțioase “Sfânta Parascheva” nu va mai face față numărului de bolnavi cu această patologie. În acest moment, pe secția de Anestezie şi Terapie Intensivă avem pregătite 16 paturi complet dotate și utilate. Dacă se va impune, le vom suplimenta. Acestea sunt într-un sector separat, circuitul este unul special. Avem asigurat și echipamentul de protecție pentru cadrele medicale. Cu toții știm foarte bine procedurile pe care trebuie să le urmăm odată cu aparția unor astfel de situații. În plus, în urma evoluției cazurilor de coronavirus la nivelul țării, am decis sistarea activității medicale de tip ambulatoriu și, totodată, vom primi urgențe din teritoriu doar dacă acestea nu pot fi rezolvate în unitațile medicale de acolo”, a afirmat Lucian Eva, managerul Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu”. La rândul său, Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva”, a declarat că unitatea medicală pe care o conduce dispune în acest moment de o sută de locuri de cazare în aşteptare, destinate pacienţilor infectaţi cu COVID-19. Carmen Dorobăţ mai afirmă că, în ultimul timp, profilul pacienţilor confirmaţi pozitiv cu SARS-CoV-2, internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, a cunoscut o uşoară schimbare. „În ultima perioadă am constatat o schimbare în ceea ce priveşte profilul persoanelor care sunt internate în spitalul nostru, în sensul că au început să apară cazuri de pacienţi cu vârste tinere, care prezintă disfuncţii respiratorii. În acelaşi timp, am observat dimineaţă o circulaţie intensă la Iaşi, fără să înţeleg de ce acei oameni au treabă toţi în acelaşi timp. Cred că trebuie făcut ceva în acest sens”, a declarat Carmen Dorobăţ. Potrivit ultimelor centralizări, 3.462 de ieşeni sunt izolaţi în prezent la domiciliu, iar 43 au ieşit din perioada de carantină de 14 zile. 187 de persoane sunt plasate în carantină instituţionalizată în judeţul Iaşi. (E.M.)