Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, prin Catedra de Legumicultură a Facultăţii de Horticultură, oferă ajutor persoanelor aflate în dificultate pe perioada pandemiei cu noul tip de coronavirus. Astfel, studenţilor voluntari care s-au implicat în activităţi de ajutorare a bătrânilor li s-au alăturat doctoranzii şi asistenţii instituţiei de învăţământ care lucreză pentru producerea răsadurilor pentru grădini. „ Lucrăm ca într-o echipă ce îşi doreşte să facă bine celor care au nevoie, în aceste vremuri de restrişte. Doctoranzii şi asistenţii universităţii lucrează să producă plante pentru grădinile celor cu nevoi, loviţi în această perioadă, iar studentii ajută la transportul răsadurilor”, declară prof. univ. dr. Vasile Stoleru, prorectorul USAMV. De remarcat că, încă de la începutul stării de urgență, mai mulţi tineri, atât de la USAMV cât şi de la Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi (UTI), și-au propus să se pună la dispoziția comunității, livrând produse de strictă necesitate celor aflați în categoriile de risc. Numărul TelVerde pe care ieșenii îl pot apela pentru a lua legătura cu voluntarii din cadrul programului „Tinerii Salvează România” este 0800.800.254. USAMV Iaşi a pus la dispoziţia autorităţilor spaţii de cazare pentru medicii ieşeni, în cazul în care aceştia vor avea nevoie de un loc special pentru autoizolare. (E.M.)