Profesorii ieşeni, nemulţumiţi de decizia Guvernului privind intrarea bugetarilor în şomaj tehnic

Profesorii ieşeni din învăţământul preuniversitar nu sunt de acord cu măsura anunţată de premierul Ludovic Orban privind intrarea în şomaj tehnic a bugetarilor. Mai mult decât atât, profesorii consideră că ar trebui să primească bonusuri la salariu, aşa cum se întâmplă în celelalte ţări europene. Într-o scrisoare deschisă adresată premierului Ludovic Orban, Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) – filiala Iaşi susţine că, pe perioada pandemiei, profesorii nu se află în vacanţă, ci lucrează intens cu elevii pe platformele online, iar continuitatea relaţiei profesor-elev nu poate fi întreruptă sub nicio formă de introducerea şomajului tehnic, întrucât o astfel de măsură ar aduce grave prejudicii asupra gradului de cunoştinţe acumulat de elevi. În ceea ce priveşte salariile, profesorii consideră că acestea ar trebui să fie mărite şi nu diminuate, odată cu oficializarea şomajului tehnic în rândul personalului bugetar. În încheiere, USLIP Iaşi cere primului ministru să analizeze cu multă atenţie contextul luării unei astfel de măsuri, a cărei efecte s-ar putea răsfrânge asupra corpului profesoral. (E.M.)

În continuare, integral, scrisoarea deschisă adresată de USLIP Iaşi premierului Ludovic Orban:

În atenția domnului Prim Ministru Ludovic Orban,

Stimate domnule Prim Ministru, am luat act cu foarte mare îngrijorare de intențiile anunțate cu privire la trimiterea în șomaj tehnic a personalului bugetar.  Nu avem nici un dubiu referitor la faptul că România și toate statele din Uniunea Europeană traversează una dintre cele mai mari crize medicale, economice și sociale de la cel de al doilea Război Mondial și până în prezent. Știu că dumneavoastră aveți acces la date economice precise, dar sunt câteva aspecte pe care țin să vi le relatez în ceea ce privește angajații din învățământ. În ultima lună s-a lucrat intens cu elevii pe platforme online. Acest lucru se poate verifica din reacțiile din spațiul public ale părinților, elevilor și profesorilor. Nu a fost ușor! Corpul profesoral a trebuit să își readapteze întreaga strategie de predare și evaluare la noul context. Trebuie spus că ne-am lovit de dificultăți în special în mediul rural, acolo unde unii copii nu dispun din păcate de mijloacele tehnice necesare, din motive pe care le cunoaștem cu toții. Continuitatea relației profesori elevi în perioada următoare nu poate fi întreruptă de nicio formă de șomaj tehnic, deoarece această măsură le-ar putea aduce grave prejudicii elevilor noștri care au mai mult ca niciodată nevoie de profesorii lor pentru a reuși încheierea mediilor, recapitularea pentru Bacalaureat și Evaluare și nu în ultimul rând pentru a participa la cele două examene vitale pentru viitorul lor. În ceea ce privește salariile din învățământ sunt convins că aveți cunoștință de faptul ce ele se situează între 1600 lei și 4000 lei net. De asemenea și celelalte categorii de angajați din învățământ (personal auxiliar, secretari, contabili) au înfruntat zilnic riscurile reprezentate de virusul COVID-19 și au asigurat alături de personalul nedidactic paza și funcționarea administrativă a unităților școlare. În Municipiul Iași există paznici care fac zilnic naveta între 5 km și 10 km pe jos pentru a ajunge la serviciu (în Iași transportul public a fost suspendat în această perioadă). Dorim să vă mai spunem că în statele Uniunii Europene, așa cum am fost informați de colegii noștri de acolo, nu au fost făcute diminuari de salarii, ci din contra acolo unde angajații au fost obligați în interes de serviciu să iasă din casă s-au acordat bonusuri de periculozitate. Prin urmare, vă rugăm să analizați cu multă atenție contextul socio-profesional expus și să nu repetați greșeala făcută de către Guvernul Boc în 2010 și care așa cum știm a generat efecte catastrofale economice și sociale.

Cu stimă,

Președinte USLIP IAȘI

Prof. Laviniu Lăcustă