Tomac:Statul trebuie să stimuleze, pe timp de criză, politici prin care să fie păstrat fiecare loc de muncă

Statul trebuie să stimuleze, pe timp de criză, politici prin care să fie păstrat fiecare loc de muncă, chiar dacă acest lucru ar însemna că în unele domenii „să se ajusteze implicit salarii”, a afirmat preşedintele PMP, Eugen Tomac.

„Nu sunt adeptul măsurilor prin care sunt trimişi oameni în şomaj şi apoi pur şi simplu lăsaţi de izbelişte. Într-un moment de criză de asemenea proporţii statul trebuie să stimuleze politici prin care să păstrăm fiecare loc de muncă, chiar dacă asta ar însemna ca în unele domenii să se ajusteze implicit salarii. Deci trebuie să avem curaj şi să privim realist această criză, pentru că nu a adus-o nimeni prin politici absurde, ci e o criză globală”, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Eugen Tomac.

El a adăugat că Guvernul ar trebui să repornească unele ramuri importante din economie în contextul suspendării Pactului de Stabilitate şi Creştere, moment în care pot fi luate împrumuturi atât de la instituţiile financiare europene şi internaţionale, cât şi de la băncile interne.

„Credem că prin suspendarea Pactului de Stabilitate şi Creştere se întrunesc condiţiile prin care statul poate în timp rapid să accelereze procesul de împrumutare a unor noi resurse pe care să le aducă în bugetul de stat şi să le investească în infrastructura mare. Mă refer la autostrada Transilvania, care există ca proiect şi a fost suspendat tocmai pentru că nu este finanţat din fonduri europene, întrucât atunci când s-a început această lucrare nu a fost făcută prin licitaţie şi acesta este un criteriu important pentru UE”, a spus Eugen Tomac.

Potrivit liderului PMP, în România trebuie demarate proiecte mari de infrastructură în domeniul Sănătăţii, precum construirea de spitale regionale.

„Cred că putem să ne împrumutăm atât de la instituţiile financiare europene, internaţionale, cât şi de la băncile interne pentru a porni proiecte mari de infrastructură în domeniul Sănătăţii. Mă refer la construirea de spitale regionale. România trebuie să înceapă un amplu proces de reconstrucţie prin alocarea de resurse bugetare pentru mari proiecte de infrastructură pentru a crea noi locuri de muncă”, a precizat Tomac. AGERPRES