Noutatea perioadei pe care întreaga umanitate o traversează (studiată pâna acum doar teoretic, în cadrul conținuturilor referitoare la hazardele naturale biologice de tipul epidemiilor) este aceea de a ne desfășura activitățile în condiții de distanțare fizică, de continuare a vieții și studiului acasă, pe o anumită perioadă de timp, folosind resursele pe care le avem la îndemână. Chiar dacă activitatea la distanță reprezintă un element relativ nou pentru noi toți, elevi, dascăli și părinți în egală măsură, aceasta capătă, în prezent, forme tot mai eficiente. Astfel, pe măsură ce durata perioadei de distanțare fizică se mărește, crește și nevoia comunicării profesor-elev, cu scopul continuării demersului didactic, chiar dacă acesta este diferit față de cel tradițional, din mediul școlar obișnuit, bazat pe comunicarea directă din sala de clasă. În cadrul unui proiect educațional mai vast, lansat, de către Inspectoratul Școlar Județean Iași, de încurajare a continuării studiului de acasă, pentru toate disciplinele școlare, oferim, prin prezentul material, realizat sub coordonarea Inspectorului Școlar General prof. dr. Genoveva Aurelia Farcaș și a inspectorului de specialitate pentru geografie prof. Dr. Mihaela Lesenciuc, un instrument de lucru pentru studiul geografiei la distanță. Dezvoltarea unor deprinderi și abilități geografice nu se limitează doar la sala de clasă, la manualul de geografie, la discuțiile față în față cu profesorul de geografie, ci pot continua și trebuie să continue, în cele mai variate contexte: vacanțe, călătorii sau spațiul confortabil al locuinței proprii. Interesul pentru cunoaștere și disponibilitatea pentru educația permanentă trebuie să ne însoțească mereu, pentru a fi noi înșine mai bine pregătiți în a face față situațiilor tot mai complexe pe care viața ni le oferă. Ghidul este destinat în primul rând elevilor de toate vârstele, dar și părinților sau cadrelor didactice, în scopul încurajării continuării studiului, dezvoltării individuale și valorificării acestei perioade, limitate desigur, pe care o traversăm. Dacă în materialul propus, fiecare elev își va găsi cel puțin o temă sau o activitate pe care să o lucreze și să o dezvolte de acasă, atunci efortul autorilor, valoroși profesori de geografie din toate mediile școlare ale județului Iași, va fi pe deplin răsplătit! Ghidul “Geografia de acasă” incită elevii la studiu printr-o serie de activități practice și teme ce pot fi lucrate acasă, cu sau fără supravegherea de la distanță a profesorului de geografie, sarcinile de lucru fiind clare, explicite iar modalitățile de autoevaluare diverse. Temele de lucru destinate elevilor sunt structurate pe șapte domenii: Activități de protecție civilă, Activități de orientare în teren și protecția mediului, Meteorologia de acasă, Aplicații practice, Turismul virtual – formă aternativă de cunoaștere, Geografia distractivă și experimentele geografice, Platforme on-line și documentarul geografic. Fiecare domeniu în parte oferă o diversitate de activități, pentru fiecare sarcină de lucru, fiind precizate nivelul de vârstă al copiilor, durata, persoanele implicate, precum și achizițiile pe care elevul le dobândește. Etapele fiecărei activități sunt descrise clar, numeroase sarcini de lucru pot fi realizate on-line, prin trimiterile către site-uri și link-uri ajutătoare. De asemenea, la finalul fiecărei etape de lucru, elevii se pot autoevalua, pot trimite profesorilor spre evaluare rezultatele obținute sau le pot grupa într-un portofoliu, ce va fi apreciat de colegi și profesori la revenirea în scoală. Materialul propus este unul ușor de accesat, dinamic, interactiv, prietenos, cu o grafică atractivă și cu trimiteri facile către capitolele și temele propuse, poate fi utilizat de pe telefon, computer fără acces constant la internet. Poate fi utilizat de către elevi din diverse medii școlare și cuprinde provocări cu diferite niveluri de dificultate. Este un instrument util pentru continuarea dezvoltării individuale de acasă, prin intermediul geografiei. În egală măsură, resursa propusă va rămâne una deschisă și va fi completată, în timp, cu noi sugestii și provocări geografice. Materialul poate fi consultat aici: