Ideea organizării unor ”petreceri COVID-19″, având drept scop contagierea participanţilor pentru obţinerea unei imunităţi ipotetice împotriva bolii, este ”extrem de periculoasă”, au avertizat miercuri autorităţile statului american Washington, informează AFP.
”Adunări de genul acesta în plină pandemie pot fi extrem de periculoase şi expun oamenii unui risc sporit de spitalizare, sau chiar de deces”, a avertizat John Wiesman, un responsabil în domeniul sanitar din acest stat situat în nord-vestul SUA.
”În plus, nu ştim încă dacă persoanele care s-au vindecat de COVID-19 beneficiază de imunitate pe termen lung”, a subliniat acesta. ”Sunt încă multe lucruri pe care nu le cunoaştem despre acest virus, inclusiv probleme de sănătate care ar putea persista după infectare”, a avertizat el.
Avertismentul lui Wiesman a venit ca reacţie la informaţii potrivit cărora circa 100 cazuri de contaminare cu noul coronavirus au legătură cu ”petrecerile COVID-19” organizate în comitatul Walla Walla.
Scopul acestor adunări este aducerea împreună a persoanelor purtătoare de COVID-19 cu participanţi neinfectaţi, în speranţa că aceştia din urmă vor dezvolta boala, apoi vor dobândi imunitate.
Potrivit lui Meghan DeBolt, responsabilă în domeniul sănătăţii a comitatului Walla Walla, aflat la o distanţă de 400 de kilometri sud-est de Seattle, anchetele epidemiologice au scos în evidenţă faptul că anumite persoane s-au expus în mod deliberat la virus în timpul unor astfel de petreceri.
”Nu ştim exact când au loc, auzim vorbind-se despre ele de abia după ce se desfăşoară”, a declarat Meghan DeBolt pentru un ziar local. ”Solicităm lista persoanelor cu care s-a intrat în contact, credem că este vorba de 25 prezente la o astfel de ‘petrecere Covid”’, a spus aceasta cu regret.
Statele Unite sunt ţara cea mai afectată de noul coronavirus, cu peste 1,2 milioane de cazuri raportate şi 73.000 de decese.AGERPRES