Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a precizat, vineri seara, că Grupul de Comunicare Strategică va publica în cursul acestei seri sau „cel târziu mâine” lista cu măsurile ce vor trebui respectate de către operatorii economici sau instituţii după data de 15 mai.
„Sper ca în această seară, dacă nu cel mai târziu mâine să fie postată pe site-ul Grupului de Comunicare Strategică din subordinea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi a Ministerului Afacerilor Interne, chiar pe site-ul Ministerului, la fel cu unele norme de aplicare a unor măsuri, de exemplu: ce măsuri se aplică în situaţia deschiderii saloanelor de înfrumuseţare, trebuie să îndeplinească saloanele aceste norme. Dacă nu vor şi afişate astăzi, cu siguranţă vor fi afişate mâine”, a afirmat ministrul Vela, într-o intervenţie telefonică la postul Digi 24.
Un alt exemplu cu privire la astfel la măsuri indicat de ministrul Afacerilor Interne este ca firmele cu peste 50 de salariaţi să îşi decaleze programul de lucru, astfel încât să fie mai redusă presiunea pe transportul public în comun.
El a adăugat că vor fi publicate şi normele de aplicare ale măsurilor de urmat, pentru ca cei vizaţi să aibă timp să se pregătească.
„Mă refer la norme de aplicare pe anumite măsuri, pentru că era materialul foarte stufos să-l afişăm tot, am vrut doar măsurile în sine să fie în primul rând afişate şi apoi normele, pentru că până acum seara am lucrat la ele, împreună cu colegii din toate ministerele să găsim cea mai bună soluţie astfel încât cetăţenii să fie la curent cu ce vrem să facem în 15 mai şi domniile lor, cei care au responsabilităţi în a organiza, fie saloane de coafură, fie magazine, fie operatori economici, fie instituţii, să poată să se doteze săptămâna asta, în weekend-ul ăsta cu termometre digitale, cu tot ceea ce ţine de gestionarea regulilor impuse în starea de alertă”, a mai menţionat ministrul Marcel Vela. AGERPRES