Chişinău, 11 mai. /MOLDPRES/. În ultimele 24 de ore, în R. Moldova au fost procesate 481 de probe, dintre care s-au confirmat 68 de cazuri de infecție cu noul coronavirus. În total, la ziua de astăzi sunt confirmate 4995 de cazuri. Anunțul a fost făcut luni de ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, după ședința Centrului unic de comandă, informează MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, toate cazurile de azi sunt cu transmitere locală. Cele mai multe cazuri de infectare au fost înregistrate în Chișinău – 21, în stânga Nistrului, Bălți, Cahul câte 6 cazuri, Ocnița, Căușeni – 2 cazuri. „Astăzi au fost externați încă 22 de pacienți, astfel numărul de persoane tratate de COVID-19 a ajuns la 1980”, a spus Dumbrăveanu.
Șeful de la Sănătate a menționat că astăzi au fost înregistrate noi decese, iar numărul celor morți a ajuns la 176. Ea a specificat că în ultimele zile a fost înregistrat un nou focar de infecție la un centru de plasament din Bădiceni, raionul Soroca. Acolo au fost deja testați pozitiv 3 angajați și un beneficiar. Iar astăzi responsabilii au prelevat de acolo 100 de probe.
Ministrul a îndemnat cetățenii să nu scadă din vigilență și să respecte recomandările epidemiologilor.
În perioada 17 martie – 15 mai, pe întreg teritoriul Republicii Moldova este declarată stare de urgență în legătură cu pandemia de COVID-19.