NU SUNTEM SINGURI PE TEREN

Suntem pe calea de a fi teleportați direct pe 15 mai 2020, prima noastră zi de libertate, pentru a fi mult mai dramatici decât ne-am obișnuit noi să respectăm ordonanţele militare. Vom încerca să ne obișnuim să trăim fără al treilea ochi al soacrei, transplantat timp de mai bine de două luni în arsenalul polițistului, singurul judecător asupra buzunarelor noastre, doar ipotetic doldora de bani. Ne aducem aminte de o recentă escrocherie a guvernaților de atunci, când promisele majorări de salarii s-au dovedit a fi de fapt majorarea banilor pe care un salariat trebuie să-i întoarcă societății și nicidecum să-i rămână lui în buzunar. Aproape de jumătate din salariile brute majorate rămâneau la stat, chipurile pentru un viitor mai fericit și mai bănos al celor care ar fi ieșit la pensie.

În același timp ne este servit și un spectacol made Viorel Cataramă, liberalul care nu a pierdut nici o ocazie în ultimii 30 de ani să nu se facă de râs, de fapt să nu-și provoace o creștere forțată de posibile voturi, voturi care nu i-au servit la nimic, care l-au menținut ca subiect al tabloidelor câteva zile, până când subiectul s-a stins de la sine în ridicol.

Mult mai puternică pare a fi așteptarea zilei de 14 mai 2020, ultima zi în care toți românii sunt chemați la o repetiție generală, la o recapitulare a ceea ce ei au înțeles din noul tip de comportament, înscris deja în rigorile noilor reguli de comportament social, impus de lupta împotriva pandemiei cu noul coronavirus.

De efect și utilă va rămâne în continuare distanțarea socială. Doi metri între noi va fi situaţia intimă pe care suntem datori să o probăm și, mai ales, să nu o depășim sub nici un motiv. Ea ar trebui înțeleasă că este noua probă de bun simț, de om civilizat, într-o comunitate în care respectul impune o astfel de regulă de comportament și nu numai. De fapt vom fi obligați să uităm de atingerile directe, de îmbrățișările intempestive, dă săruturile care nu mai reprezintă nici o probă de afecțiune cât mai ales atacul grosolan asupra integrității noastre sanitare, după modelul lui Viorel Cataramă, politicianul lamentabil care a  năvălit peste un cetățean ialomițean, infestat cu Covid-19, luându-l la sărutat cum altă dată respectivul cornavirusat l-ar fi luat la bumbăceală pe liberalul eșuat în ridicol.

Iată de ce vom trebui să uităm de aceste excese de intimitate, să fim mai rezervați, iar acest tip de atitudini să le păstrăm ca sursă de inspirație, ca rezervă de energie cu ajutorul căreia vom putea alimenta noi inițiative constructive, de pe urma cărora se poate imagina următorul pas înainte.

A fi atent, a fi rezervat, a fi cumpătat, a fi reținut, a fi circumspect sunt verbe de care vom trebui să ținem cont, pe care vom fi pur și simplu obligați să le păstrăm în prima noastră antecameră a reacțiilor provocate și, în același timp, provocatoare.

Distanțarea socială nu se măsoară doar în acei doi metri între oameni, evitând astfel atingerea sau chiar simțirea ”răsuflării în ceafă a celui din urma ta”, cât mai ales ea trebuie să fie principalul garant al celui care demonstrează respectul  față de semenul său și mai apoi grija sa directă față de sine.

Societatea începe să-și schimbe nu numai comportamentul cât mai ales și regulile, reflexele după care se întâmplă lucruri cu noi, în imediata noastră apropiere sau pur și simplu cu lumea în care trăim.

Pandemia Covid-19 ne-a dat viața peste cap. Este o realitate și nu un fake news. Este o stare de fapt, pe care nu avem cum să o ignorăm, ci pur și simplu trebuie să ne-o asumăm, trebuie să descoperim noul limbaj, noile punți de legătură. Suntem chemați, în primul rând, să descoperim valorile și minusurile acestui virus, să-i cunoaștem profund abilitățile și slăbiciunile astfel încât să fim în stare să-i trimitem lovitura de grație. Greșit spun unii că trebuie să ne obișnuim să trăim cu el. Nu, nu vom fi condamnați în a-i face jocul! Nu cred că ar trebui să fim dispuși să-i acordăm prietenia noastră, apetența noastră spre curtoazie, bună înțelegere, comuniune…

Totul se rezumă la responsabilitatea nu doar a guvernanților, cât mai ales a poporului, în integritatea sa. De noi, cei mulți, depinde așa cum a depins și până azi dacă măsurile guvernamentale vor avea sau nu succes.

Suntem, trebuie să recunoaștem și să ne asumăm ceea ce spunem, în pragul unui nou început. Un nou început în modul în care reușim să modelăm o nouă arhitectură pentru viața de zi cu zi, pe care o ridicăm din alergare, căci nu putem uita că nu suntem singuri pe teren, lângă noi aleargă întreaga lume, iar câştigătorul ia cât mai mult, funcție de locul pe care se plasează.

ADI CRISTI