24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Continuăm numărătoare inversă până la deschiderea porților libertății de a ne asuma destinul pe cont propriu. Numai astăzi nu e mâine când, la finalul zilei, vom trece pe cealaltă parte a interdicțiilor, acum când a fost dată și ultima ordonanță militară, a unsprezecea elegie a interdicțiilor sau, mai neutru spus, a reglementărilor funcție de ceea ce realitatea din teren reclamă. Starea de alertă se află, la rândul ei, la START, încercând astfel să preia ștafeta de la starea de urgență. Într-o astfel de competiție totul e să avem stare căci, urgența sau alerta sunt la urma urmei nuanţe ale vieții noastre de toate zilele.
Mai avem o zi după care vom putea striga în grup organizat de maxim trei persoane, în piețele publice: Libertate, am Învins! – chiar dacă pe fond tăcerea noastră suferă alături de noi încă neputând să ne explicăm cine cu cine luptă. Într-o astfel de incertitudine, spațiul care ne implică în aceeași companie cu noul coronavirus, încă în rolul Necunoscutului, devine spaţiul tuturor posibilităților. În acest perimetru suntem constrânși să ne ducem viața, să fim cât se poate de conștienți că nu mai există în limbajul nostru comportamental dimensiunea de necuprins, infinitul posibilităților noaste de a visa, fiecare funcție de capacitatea fanteziei și mai ales de nestăpânita forță a creație. Astfel, mediul nostru înconjurător adaugă o condiționare scrisă de ”tabieturile” noului virus, despre care știm doar cum se numește, fără a mai avea alte date precise despre modul în care acesta reacționează, funcție de atitudinea ”gazdei”, pe care fără prea multe mofturi o cotropește, în cele din urmă.
Până astăzi știm cu precizie că doar distanțarea socială a fost descoperită sub forma ”Călcâiului lui Achile”, restul de mănuși, măști combinezoane, sunt ele bune, dar sunt și, în varii situații, contestate, sub forma ”fac mai mult rău decât bine, în anumite condiții”.
Mult mai aplicată poate să fie lupta cercetătorilor din prima linie sanitară, aceea a medicilor din spitale, cei care au pus primii mâna pe virus, mulți dintre ei căzând pradă lui, și care meticuloşi și neîndurători fiindcă au mers din aproape în aproape pe urma acestui aparent neîndurător Covid-19. Astfel, la Timișoara, doctorul Virgil Musta a reușit să-i dea de capăt, să pună cizma pe aorta coronavirusului, reușind astfel să-l învingă, după ce, timp de trei săptămâni, nici un bolnav nu a mai fost nevoit să apeleze la ATI, la ventilație mecanică, antecamera majorității deceselor.
Nu cred că cu o astfel de măreață realizare putem să ne considerăm deja Învingători ai pandemiei. Deocamdată am reușit să descoperim schema de tratament, combinația de medicamente care reușește să ne decupleze de la ravagiile noului coronavirus. Lovitura este cu atât mai mare, pe piața de medicamente, cu cât marile investiții deja făcute sau alocării unor uriașe sume de bani (pentru găsirea vaccinului sau pentru un medicament dedicat lui Covid-19) sunt prinse pe picior greșit de ceea ce medicii români au reușit să compună, să facă posibilă victoria cu ceea ce se găsește deja pe piață. Nu cred că este vorba de o talpă pusă cercetării dedicate, cât mai ales vorbim despre o descoperire de urgență, o cărare pe care mergând lumea se poate feri de acest virus „sălbatic”, oferind timp cercetării aplicate pentru a pune la punct vaccinul ce poate să preîntâmpine infestarea cu Covid-19.
Se pare că, românii sunt buni în astfel de situații limită, în a descoperi ieșiri surprinzătoare, dar benefice, indiferent de domenii, alegând calea cea mai surprinzătoare, cu costurile cele mai mici, provocând fără doar și poate invidie și sete majoră de răzbunare.
Cu o astfel de caracteristică intrăm în ultima zi de stare de urgență, după cum ne dictează aritmetica, dar care este prinsă pe picior greșit de aritmetica politică, spațiul în care operează mai mult dușmănia și lipsa de responsabilitate a întregii clase politice, de la stânga la dreapta, de la dreapta la stânga. Aici calcul în sine provoacă un altfel de virus, acela al iresponsabilității, acum când se constată că zilele nu sunt suficiente pentru ca țara să facă trecerea exactă de la starea de urgență la starea de alertă, rămânând neacoperite cel puțin trei zile, timp în care tot ceea ce s-a clădit pe răbdarea și înțelegerea poporului se poate prăbuși, precum acel pod de lemn pe care ”a venit apa și l-a luat”. De această dată, ”a venit incompetența și l-a luat”.
ADI CRISTI
