Activitatea unor medici, fundații și spitale în domeniul cancerului, apreciată la „Gala Donatorilor – Dreptul la Viață și Sănătate”

Centrul Internațional pentru Soluționarea Disputelor România a acordat joi, 6 iulie, la Senat, în cadrul „Galei Donatorilor – Dreptul la viață și sănătate”, premiile „Un om pentru oameni, o companie pentru oameni, o instituție pentru oameni”.

Președintele Centrului Internațional pentru Soluționarea Disputelor în România, Gabriela Gyongy Mihuț, a afirmat că premiile răsplătesc implicarea unor medici, fundații și spitale în alinarea suferinței celor bolnavi de cancer.

Printre cei premiați s-au aflat Societatea Națională de Cruce Roșie, care a împlinit recent 140 de ani de activitate, și ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, reprezentat la Gală de unul dintre colaboratorii săi.

Vicepreședintele Comisiei pentru drepturile omului din Senat, Florinel Butnaru, a subliniat că actualul cadru legislativ în domeniul sănătății a suferit numeroase transformări.

„Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății a fost completată de 36 de alte acte normative, modificată de alte 64 de acte, are 3 excepții de neconstituționalitate admise (…). Este foarte greu pentru un jurist să facă față acestor reglementări juridice (…) iar în practică accesul la justiție și sănătate sunt dificile atât pentru profesioniști, cât și pentru omul de rând”, a spus Butnaru.

Pe de altă parte, medicii premiați au evidențiat, pe de o parte, rolul prevenției și, pe de altă parte, al tratamentului și consilierii psihologice pentru cei aflați deja în suferință.

„Încercăm să avem o abordare integrată, stimulăm prevenția și, pe lângă diagnostic și tratament, punem accent pe recuperarea și reintegrarea socială, pe consiliere psihologică. Pacientul oncologic este stigmatizat în România și are nevoie de suport psihologic pe tot parcursul tratamentului și după tratament”, a afirmat dr. Cristina Berteanu.

Dr. Claudiu Tronciu și-a exprimat îngrijorarea față de creșterea incidenței îmbolnăvirilor de cancer și scăderea vârstei celor afectați de această maladie.