ÎNAPOI ÎN VIITOR

Discret, încet, tiptil ne ivim de după colțuri, exercitându-ne drepturile noastre de persoane ponderate, cu frică de Dumnezeu, dar, mai ales, cu frică de chitanțier. Încă mai suntem subordonații fricii, dar și ai gesturilor şmechereşti, de frondă, în fața cărora nu mai există nici o normă de comportament social. Fiecare face ce dorește, fiecare își asumă această liberate totală care, în primul rând, sfidează legea, acea lege care, ghinionul ei, îi restricţionează lui mișcările, mutările, mizeriile. Faptul că ești ”tânăr și nevinovat” nu-ți absolvă gesturile iresponsabile, care pun în pericol întreaga societate, nu doar pe tine. O normă de comportament nu îți este ție destinată, nu te afectează doar pe tine, așa cum nu te protejează doar pe tine. Dacă gradul tău de liberate invocat îl afectează și pe cel de lângă tine, atunci tu ar trebui să fii primul care să reacţioneze în favoarea celui astfel ignorat.
Dacă asculți detașat revendicările tinerilor, care au ocupat din nou Piața Victoriei, cu mici excepții datorate provocatorilor de profesie, nu poți să nu fi de acord cu ei, atunci când vorbesc despre valorile libertății de exprimare, a libertății de circulație. Ieșirea din izolare seamănă foarte bine cu ieșirea din Infern, mai ales că la intrare în Purgatoriu am reușit să citim atenționarea, pe atunci neînțeleasă, ”Lăsați orice speranță voi ce intrați aici!”
Calea dreaptă poate nu este aceasta pe care guvernații ne-au dat-o spre a o străbate, așa cum nici calea răzvrătirii nu poate fi drumul pe care ar trebui să-l parcurgem. Peisajul decupate din cele trei zile de liberate maximă s-a dovedit a fi argumentul vizibil al dictării măsurii instituirii stării de alertă maximă.
Din nou s-a pus pe masă sperietoarea amenzilor ce pot fi, de la o alintătură la o stare de infarct, de la 500 de lei la 15.000 de lei. Până acum doar ele au putut să mențină ordinea și disciplina în societate, atâta timp cât de regulă cei amendați nu au greșit din neștiință, ci, mai ales, din acea atitudine sfidătoare la prevederile restrictive ale legii.
Nu putem să nu ascultăm și ”cealaltă parte”, care este obligată să mențină liniștea și ordinea publică, precum și să aplice legea, în litera și spiritul ei. Dacă ”în litera” este un lucru ușor de sesizat, ”în spiritul” provoacă în continuare mari goluri în interpretare.
Cred că destinderea s-a făcut prea brusc, nu s-a avut în vedere a doua năvălire a celor plecați în străinătate să lucreze, cu atât mai mult cu cât, pe timpul stărilor de urgență lucrătorii în agricultura Europei au fost strecurați pe sub ușile cancelariilor europene, pentru ca acum, la prima relaxare a impunerilor, cei care revin în țară au redescoperit îmbulzeala ca formă rapidă de trecere a frontierei.
Înghesuială, nervi, înjurături, scandări de lozinci antiguvernamentale, singurele care nu aveau nici o logică în demersal lor punctual. De fapt, acestea fac legătura direct între ceea ce se întâmplă în Piața Victoriei și ceea ce mai reușim să importăm din Europa. În timp ce Germania, de exemplu, nu iartă cu nimic pe cei care striga, în legea lor, pe stradă, aplicând legea făcută să fie respectată de toți, de la președinte la șomerul ajuns pe stradă sau la emigrantul obligat să doarmă pe peronul din gară, în așteptarea ultimului tren pentru el, la noi există o jandarmerie pe cât de timorată, pe atât de divizată politic, astfel încât, reacțiile care ar fi trebuit să fie independente de mesajul dat de la Palatul Cotroceni sau cel dat de la Palatul Victoria, este la urma urmei o interpretare palidă a ceea ce poate să facă instituția de ordine publică în momentul în care cineva încalcă în mod flagrant legea.
S-a mizat, în aceste trei zile de ”pandemie guvernamentală” (în care virusul incompetenței a reușit să-și multiplice efectele) pe bunul simț al cetățeanului, precum și pe responsabilitatea acestuia de a proteja comunitatea, din proprie inițiativă de diminuarea dezastrului datorat noului coronavirus.
Distanțarea socială se pare că este singura strategie victorioasă în fața lui Covid-19. Dacă acesta mai este îmbunătățită cu mască și mănuși, deja suntem într-o nouă clasă de securitate, de a nu infecta, respective de a nu fi infectați.
Am ajuns să avem aceste reflexe condiţionate? Spre tristețea noastră trebuie să recunoaștem că încă nu. Nu suntem încă pregătiți să trăim fără griji. Nu suntem încă responsabili pentru viața noastră, dar și a celor în preajma cărora ne aflăm. Nu ne rămâne decât să ne întoarcem înapoi în viitor, să privim dezastrul pe care l-am produs!
ADI CRISTI