Premierul Ludovic Orban a anunţat că România ar urma să beneficieze în perioada următoare de o sumă cuprinsă între 3 şi 5 miliarde de euro, bani europeni

Premierul Ludovic Orban a anunţat, miercuri, că România ar urma să beneficieze în perioada următoare de o sumă cuprinsă între 3 şi 5 miliarde de euro, bani europeni, după ce Consiliul UE aprobat un regulament care va pune în practică programul SURE.

 

„Consiliul Uniunii Europene a aprobat un regulament care va pune în practică aşa-numitul program SURE. Este vorba de un program prin care Uniunea Europeană ajută statele membre, măsurile active de ocupare a forţei de muncă. Practic, putem spune astăzi că România are garanţia că va beneficia de finanţare de la nivel european pentru a putea pune în practică măsurile de ocupare care au fost gândite de Guvernul României, măsuri care vin atât în sprijinul angajaţilor, cât şi în sprijinul angajatorilor. (…) În ceea ce priveşte România, trebuie să ofere o garanţie de până la 400 de milioane de euro şi va beneficia, conform calculelor noastre, sigur, în funcţie de mecanismul de repartiţie a fondurilor respective, de o sumă între 3 miliarde de euro şi 5 miliarde de euro”, a declarat Orban, la Palatul Victoria. AGERPRES