Programul IMM Invest intră în cea de-a treia fază de implementare

Programul IMM Invest intră, în mai puţin de o lună de la lansare şi de la deschiderea înscrierilor, în cea de-a treia fază de implementare, care constă în transmiterea în aplicaţie a dosarelor de credit aprobate de bănci, pentru accesarea garanţiei şi a grantului, informează miercuri Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM.

Primele două etape necesare a fi parcurse de către IMM-urile înscrise în program pentru a accesa finanţări garantate de stat au constat în analiza eligibilităţii privind încadrarea în categoria IMM, selecţie realizată de FNGCIMM, iar faza a doua este realizată de băncile partenere şi vizează analiza solicitărilor IMM pentru acordarea creditelor pentru capital de lucru şi de investiţii garantate de stat.

Fiecare bancă, potrivit normelor proprii de creditare, solicită IMM-urilor documentaţia de credit, efectuează analiza economico-financiară şi decide dacă proiectul pentru care se solicită finanţarea este viabil din punct de vedere economic, caz în care aprobă creditul şi transmite solicitarea de garantare.

Cea de-a treia etapă constă în transmiterea în aplicaţia programului IMM Invest a dosarelor de credit aprobate de bănci pentru accesarea garanţiei în nume şi cont stat, precum şi a grantului oferit prin schema de ajutor de stat, care va acoperi costurile cu dobânzile şi comisioanele aferente creditului, până la 31 decembrie 2020.

În prima etapă, FNGCIMM a declarat eligibile un număr de 58.525 de IMM-uri şi a transmis către cei 22 de finanţatori parteneri un număr de 53.063 solicitări, respingând un număr de 132 aplicanţi care nu îndeplineau condiţiile de eligibilitate ale programului. Un număr de 5.330 de cereri aflate în aplicatia www.imminvest.ro se află în diferite faze de analiză a eligibilităţii sau sunt în stadiu de solicitare clarificări.

În prezent, pe fluxul băncilor partenere au fost aprobate peste 5.000 de credite, urmând a fi încărcate şi transmise către FNGCIMM în zilele următoare, iar un număr de 451 de credite în valoare de 332.199.194 lei au fost deja transmise către fond pentru acordarea garanţiei în nume şi cont stat, precum şi a ajutorului de stat. Doar 12 bănci au credite încărcate în aplicaţie online, dar se aşteaptă ca în zilele următoare ca toate cele 22 de bănci partenere să înceapă să încarce în aplicaţie şi să transmită masiv solicitări de garantare.

„Peste 58.525 de întreprinderi mici şi mijlocii sunt înscrise în programul IMM Invest, iar un prim efect benefic este că, în prima fază, vor fi susţinute aproximativ 733.301 locuri de muncă. IMM Invest este prioritatea noastră numărul 1 şi îi asigur pe toţi antreprenorii că atât Fondul de Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri cât şi băncile partenere în program depun eforturi extraordinare pentru a răspunde cât mai rapid nevoilor de finanţare ale companiilor. Avem o comunicare deschisă şi permanentă cu fiecare dintre cele 22 de bănci partenere pentru fluidizarea şi eficientizarea proceselor, acordăm suport şi consiliere beneficiarilor noştri pentru a asigura cea mai accesibilă finanţare de pe piaţă. Asigurăm mediul de afaceri că pe lângă IMM Invest (accesul la capitalul financiar) în perioada imediat următoare Guvernul României va lansa o nouă schemă de garantare care va susţine creditul comercial prin folosirea unor instrumente de tip factoring cu regres (cu recurs), credit de scont, produs de garantare-leasing. Astfel, programul guvernamental IMM INVEST şi noua schemă de garantare pentru susţinerea creditului comercial vor fi doi piloni de relansare a economiei româneşti”, a declarat Dumitru Nancu, directorul general al FNGCIMM.

IMM Invest este cel mai amplu program guvernamental dedicat antreprenorilor din România. Este un program nou şi complex prin mecanismul de finanţare – garantare – ajutor de stat, pe care îl pune la dispoziţia IMM-urilor.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse. FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum şi creării şi susţinerii de locuri de muncă, funcţionând ca o societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, sub supravegherea prudenţială a Băncii Naţionale a României.

Garanţia FNGCIMM SA – IFN este de maximum 80% din valoarea împrumutului, fără a depăşi suma de 2,5 milioane euro/beneficiar şi se emite la solicitarea instituţiilor finanţatoare partenere, pentru finanţări aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de către finanţator.

FNGCIMM SA – IFN colaborează cu 27 instituţii financiare în baza unor convenţii de lucru. Garanţia FNGCIMM SA – IFN este cea mai lichidă garanţie, plătibilă în maximum 90 zile de la solicitarea de plată a finanţatorului, însoţită de documentaţia completă, faţă de minimum 2 ani, durata medie de executare a unei ipoteci. AGERPRES/