Opt din zece români consideră că măsurile de siguranţă bine puse la punct şi accesul la natură sunt criterii mai importante decât preţurile mici în alegerea unei destinaţii de vacanţă

Opt din zece români consideră că măsurile de siguranţă bine puse la punct şi accesul la natură sunt criterii mai importante decât preţurile mici în alegerea unei destinaţii de vacanţă post-pandemie, în România, arată rezultatele unui studiu întocmit de ISense Solutions, la solicitarea unui resort din Delta Dunării.

Conform datelor centralizate, teama de potenţialele riscuri ale unei călătorii cu avionul, precum şi dorinţa de a rămâne aproape de casă, într-un spaţiu cât mai sigur, îi fac pe pe mulţi români să ia în calcul anul acesta un sejur în România.

În acest sens, doi din trei repondenţi îşi doresc o vacanţă la mare, în acest an, iar majoritatea ar prefera mai degrabă o plajă mai sălbatică şi mai puţin populată (8 din 10 repondenţi) decât una cu amenajări (21%), respectiv o cazare mai izolată (55%) decât un hotel în staţiune.

Măsurile de siguranţă bine puse la punct (igienă impecabilă, condiţii de distanţare) şi accesul la natură sunt priorităţile românilor în alegerea unei destinaţii de vacanţă post-pandemie în România, aproximativ 8 din 10 dintre repondenţi declarând că aceste criterii sunt mai importante decât preţurile mici (4 din 10), decât prezenţa unor facilităţi de sport, distracţie, pentru copii sau a unor experienţe culinare speciale.

Totodată, circa 20% dintre români au afirmat că izolarea reprezintă un criteriu important de selecţie a destinaţiei de vacanţă, anul acesta. Astfel, cei chestionaţi au realizat şi un top al celor mai izolate şi protejate zone turistice din România, cu Delta Dunării pe primul loc (62% dintre răspunsuri), urmată de satele săseşti (60%) şi Cazanele Dunării (43%).

De asemenea, opt din zece respondenţi au spus că ar lua în calcul o vacanţă în Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării, acesta fiind considerat un loc cu adevărat izolat.

„Credem că anul acesta, Delta Dunării va fi destinaţia ideală pentru turiştii care îşi doresc o vacanţă pe litoral sau o evadare în natură, lipsită de griji şi plină de experienţe memorabile. Delta Dunării este o zonă cu natură sălbatică şi miraculoasă, dar şi cu ieşire la Marea Neagră, prin cea mai lungă fâşie de plajă din România. Sunt în continuare mulţi români care nu fost niciodată în Deltă, dar care iau acum în calcul această opţiune de vacanţă, pentru că este un loc izolat şi exotic în acelaşi timp, dar mai accesibil decât vacanţele peste hotare şi fără riscuri de călătorie. Noi ne-am pregătit cu toate măsurile de siguranţă recomandate de autorităţi, avem deja rezervări pentru perioada verii şi persoane nerăbdătoare, care ne scriu pe toate canalele posibile în aşteptarea vacanţei”, a declarat Dragoş Anastasiu, proprietarul Green Village 4* Resort.

Studiul ISense Solutions a fost realizat în perioada 15 – 20 mai 2020. AGERPRES