Aproximativ 155.500 candidaţi s-au înscris pentru susţinerea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat, dintre aceştia aproape 123.800 de absolvenţi de liceu fiind din promoţia curentă, iar 31.800 – din promoţiile anterioare.
Examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2020, începe luni cu proba scrisă la Limba şi literatura română, iar marţi se va desfăşura proba la Limba şi literatura maternă pentru absolvenţii de liceu din partea minorităţilor naţionale.
Miercuri va avea loc proba obligatorie a profilului, iar ultima probă scrisă din această sesiune – cea la alegere a profilului şi a specializării – este programată joi.
Potrivit MEC, examenul este organizat în 1.095 centre de examen.
În Capitală vor susţine probele examenului de Bacalaureat peste 17.000 de candidaţi.
Afişarea primelor rezultate, în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 30 iunie, până în ora 12,00. Se va face cu anonimizarea numelui şi a prenumelui candidatului.
Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 16,00 – 20,00, respectiv 1 iulie, în intervalul orar 8,00 – 12,00. Acestea pot fi depuse/transmise şi prin mijloace electronice.
„În această situaţie, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora”, precizează MEC.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 5 iulie.
*** Probele la Bacalaureat încep la ora 9,00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8,30.
MEC reaminteşte că, în acord cu prevederile legale în vigoare, în sălile de clasă trebuie asigurate următoarele măsuri de prevenire şi protecţie:
* la intrarea în unitatea de învăţământ a personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic şi a elevilor va fi măsurată temperatura (care nu va trebui să depăşească 37,3 grade Celsius) de cadrul medical care va asigura asistenţa medicală pe întreaga durată de desfăşurare a activităţii;
* vor fi asigurate materiale şi echipamente de protecţie (covoraşe dezinfectante, măşti de protecţie, substanţe dezinfectante pentru mâini etc);
* se realizează curăţenia şi dezinfectarea pardoselilor, a obiectivelor din sala de curs (pupitre, mese, scaune), clanţa uşii, mânerul de la geamuri, pervazul ferestrei, prin ştergere cu apă şi detergent, apoi cu substanţe biocide;
* în toate spaţiile în care se vor desfăşura activităţi cu elevii vor fi afişate mesaje de informare cu privire la normele igienico-sanitare şi de prevenire a infectării cu SARS-CoV-2;
* intrările/ieşirile, precum şi sensul de deplasare pe coridoare către sălile de clasă şi spre alte încăperi sunt stabilite de unitatea de învăţământ, semnalizate corespunzător şi dezinfectate în mod regulat;
* existenţa, în regim permanent, de săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini, care vor fi reîncărcate ori de câte ori este necesar;
* în sălile de clasă activităţile/examenele se vor desfăşura prin stabilirea locurilor astfel încât să existe o distanţă între elevi/candidaţi, pe rânduri şi între rânduri, de 2 m unul faţă de celălalt;
* pupitrele/băncile vor fi individualizate/prestabilite şi, de asemenea, se va asigura reprezentarea grafică a situării acestora la intrarea în sală (oglinda sălii), astfel încât să se asigure cunoaşterea şi intrarea/localizarea, fără a parcurge toată suprafaţa sălii; personalul didactic/asistenţii care asigură supravegherea vor dirija candidatul direct către locul destinat.
*** Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de examen au în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.
Pentru rezolvarea subiectelor, candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor, vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen, menţionează MEC.
Pentru elevii care solicită şi primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naţionale de Organizare a Examenului de Bacalaureat în vederea susţinerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise după finalizarea ultimei probe prevăzute în calendarul de desfăşurare a Bacalaureatului.
„Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum: ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc. De asemenea, elevii vor fi informaţi că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.)”, precizează MEC.
În acelaşi timp, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.
Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept consecinţă, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului.
*** Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:
* recunoaşterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
* susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea;
* obţinerea mediei 6 (cel puţin) la probele scrise.
*** Elevii aflaţi în izolare/confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus vor susţine examenul de Bacalaureat în etapa specială, începând cu data de 6 iulie.
La această etapă vor participa doar absolvenţii care au avut temperatura peste maximul admis, au fost în izolare, carantină, au afecţiuni cronice care pot creşte receptivitatea sau severitatea afecţiunii în contextul pandemiei, sunt spitalizaţi/internaţi, în prima etapă a examenelor naţionale, pentru diverse afecţiuni.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune la dispoziţia celor interesaţi linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi pe durata probelor scrise. Numărul va fi disponibil în perioada 22 – 25 iunie, între orele 8,00 – 16,00. AGERPRES