LIBERTATEA MEA SĂ NU FIE IZOLAREA TA

Institutul Național de Sănătate Publică ne dă undă verde la țările în care pandemia de Covid-19 nu mai este periculoasă într-atât încât cei veniți în România să fie izolați timp de 14 zile departe de interesul arătat României, fie de întoarcere acasă, vacanţă, afaceri.
”Conform acestei liste, persoanele asimptomatice care vin în România din statele din zona verde sunt exceptate de la măsura carantinării.
Lista intrată în vigoare la data de 30.06.2020, la ora 0.00, și cuprinde următoarele state: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Confederaţia Elveţiană, Estonia, Finlanda, Franţa metropolitană (teritoriul european al Franţei), Germania (cu excepţia districtului Kreis Gutersloh care este zonă galbenă), Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.
Toate persoanele asimptomatice care sosesc în România dintr-o ţară care nu face parte din lista ţărilor exceptate trebuie să intre în izolare la domiciliu 14 zile/ carantină; izolarea se aplică tuturor persoanelor care locuiesc la aceeaşi adresă, mai arată INSP”.
Acest anunț ne bucură, dar în același timp ne scoate la tablă pentru a răspunde la întrebarea dacă în acest caz este valabilă reciprocitatea, în sensul că acest tip de atitudine este valabil și pentru noi, românii, dispuși să merge într-un din cele 23 de țări?
Avem sau nu avem capacitatea de a răspunde în concret, după studierea datelor privind creșterea transmiterii comunitare, este, de asemenea, o întrebare căreia specialiștii ar trebui să furnizeze răspunsuri tranșante, tăioase, dar conforme cu măsurile pe care epidemiologii (și nu politicienii) le iau întru binele populației.
A rămas problema deschiderii restaurantelor și a sălilor de spectacol. Chiar dacă sunt trist pentru eforturile antreprenorilor în aceste domenii, aparent ”distanțate social”, dar care sunt mână în mână, pe întregul parcurs al desfășurării evenimentelor (și artiștii au nevoie de mâncare pe întregul teritoriu al proiectului cultural, au nevoie de cazare) așa cum au nevoie de publicul atât de mult invocate și aşteptat să umple până la refuz sălile de spectacol, respective sălile modernelor restaurant unde sunt proiectate apogeul salvelor obținute prin desfundarea sticlelor de șampanie, asemenea unei încununări de mare rafinament și eleganță.
Evident că, cel puțin până la descoperirea vaccinului necesar protecției față de Covid-19, înțelesul ”sălilor de spectacol pline până la refuz” va avea o cu totul altă conotație, amendând înțelesul ”plin până la refuz”, în sensul respectării distanțării sociale, ținându-se cont de acei doi metri, care trebuie să devină cea mai mica distanță luată în calcul până la atingere. Mai mult, în spațiile închise va fi obligatoriu purtarea măștilor deja asimilate fizionomiei noastre, de cele mai multe ori rebele.
Avem o cădere majoră în dezamăgire, pe fondul asprei pedepse datorată izolării ca formă de ne negociat a următorului pas obligatoriu, pentru a nu aduna lumea în îmbulzeală, pentru a fluidiza mișcare astfel încât să avem garanția că nimeni nu te va călca în picioare, că nimeni nu te va infesta, obişnuindu-te să apreciezi pașii mărunți, dar siguri.
Dezinformarea este produsul necunoașterii, oferit chiar pe gratis, de pleașcă, astfel încât, să devină din ce în ce mai tentant, sub formă de cadouri dezinteresate, doar pentru ca oamenii să știe, ”să fie în cunoștință de cauză atunci când vor trebui să ia o decizie”. Ei bine, tocmai această mult așteptată decizie poate să fie ultima greșeală pe care o poate comite cineva, chiar dacă aceasta nu-l lovește doar pe el, cât mai ales atacă mai întâi pe toți cei cu care nefericitul intră în contact direct, la o distanță de sub doi metri, scuipându-se prin vorbă (fără protecția măștii), în timp ce mâinile nu mai cunosc binefacerea apei calde și a săpunului. Dezinfectarea și-a pierdut funcția ei nimicitoare în lupta directă cu virusul, îngenunchind în fața obișnuinței de a ignora restricțiile și fermitatea, cu ajutorul cărora s-au impus noile arme, prea repede uitate, prea repede ignorate.
Suntem forțați să ne obișnuim cu această nouă realitate, oricât de mare se dovedește că este noua inerției a luptei pentru libertate, chiar în condițiile în care verbul ”a fi liber” și-a modificat profund structura, arhitectura și, mai ales, înțelesul pe care fiecare dintre noi îl dăm identității voinței noastre, când singuri stabilim până unde poate fi invocată această stare de fapt.
Suntem liberi până la intersecția distanțelor de doi metri față de semenul nostru, astfel încât libertatea mea să nu însemne izolarea ta.
ADI CRISTI

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.