VIAȚA MERGE ÎNAINTE

Chiar dacă oficialii din sănătate au început să amenințe cu posibilitatea revenirii la starea de urgență, clasa politică nu ezită să se complacă în cea mai virulentă campanie electorală din ultimii 30 de ani, chiar dacă oficial nu s-a pornit ”măcelul”. Legea alegerilor locale, stabilită a avea loc pe 27.09.2020, este încă în Parlament pentru votul final. Cu toate acestea, peisajul social al țării este unul ”ca după bombardament”, plin de ruine, plin de țipete și vaiete, fum și foc, durere și sânge. Avem din nou o lecție pe care suntem nevoiți să o conspectăm astfel încât să reușim, poate acum, să tragem câteva concluzii benefice nouă, celor care nu ținem neapărat să mergem cu unii sau cu alții, atâta timp cât nu mai suntem dominați de emoțiile acelor personaje principale, care ”se jură că nu fură”, chiar dacă, de 30 de ani, îi tot ”prindem cu oul în gură”.

Nu  cred că astăzi mai poate să conteze acest tip de jocuri de glezne, de prezentare a fesierilor ca sursă de inspirație, în timp ce ”vorba dulce mult aduce” ajunge în același timp să-și mănânce singură bomboana de pe colivă. Suntem prinși, dar și eliberați de un astfel de procedeu cu intenții și efecte diametral opuse: ”Atacatorul” dorește să ne surprindă cu lasoul discursului său electoral, mustind în fățărnicie și minciună, în timp ce noi, ”apărătorii” nu mai intenționăm să urmăm drumul oii din turma aflată pe marginea prăpastiei.  Vrem și altceva. Vrem să ni se povestească mai mult și mai în cunoștință de cauză. Cu exemple concrete. Cu acea argumentație care să ne convingă deplin. O astfel de strategie nu mai este ”pierdere de timp” sau dacă așa ni se spune, vorbim despre timpul nostru, despre modul în care NOI ne gestionăm consumul de timp. NOI suntem cei care decid ce ne interesează, mai mult sau mai puțin. În urma acestui tip de analiză vom avea posibilitatea alegerii în cunoștință de cauză, concept cu care, trebuie să recunoaștem, ne-am întâlnit în ultimii ani, chiar dacă a fost o întâlnire de complezență, de cunoaștere și mai puțin pentru ”a trece la treabă”.

Cred că, paradoxal, chiar dacă avem deasupra capului Sabia lui Damocles, a se citi modelul Covid-19, o astfel de urgență ne provoacă să fim mult mai atenți, mult mai responsabili, mult mai precauți cu destinul nostru, cu pasul pe care îl vom face, cu atât mai  mult cu cât suntem în fața pasului decisiv pentru menținerea sau alegerea destinului nostru pe calea cea dreaptă.

Cele trei reguli, ajunse a fi de aur, pentru ieșirea din Pandemie, așa cum Minotaurul a fost provocat de ieșirea din Labirint, (distanțarea fizică la doi metri, purtarea măștilor în spații aglomerate sau închise, spălarea mâinilor și dezinfectarea ori de câte ori există contact cu părțile comune ale mediului înconjurător), trebuie să fie literă de lege, dar și mai mult, ar trebui să intre în reflexul nostru, așa cum din reflex respirăm, fără ca să ne mai  pândim astfel de greșeli pentru a le corecta. Nimeni nu-ți spune că trebuie să respiri. Tot așa ar trebui ca nimeni să nu-ți spună să-ți pui masca, să stai la doi metri  distanță de semenul tău sau să te speli de mâini, ori de câte ori este nevoie.

Să recapitulăm unde ne aflăm astăzi. Vorbim despre intersecția dintre agravarea infestărilor cu Covid-19 (situație care ne apropie din nou de condițiile decretării stării de urgență), relaxarea mai mult impusă de patronii restaurantelor decât de evoluția firească a scăderii infestărilor cu noul coronavirus, accelerarea discursului politic cu accente puternice electorale, ameninţările din ce în ce mai puternice cu moțiunea de cenzură care ar duce la căderea acestui Guvern Orban, prins cu cioara în mână, dar care nu este ajutat să fie coerent în această pandemie, impusă ca atare de OMS, fără ca România să fi înregistrat măcar o epidemie, cu acest nou coronavirus.

Ne aflăm, așa cum se poate vedea cu ochiul liber, în cea mai ambiguă situație în care România s-a aflat în ultimii 30 de ani. Mergem înainte, nici călare, nici pe jos, mizând mai mult pe intenția de a ajunge undeva, fără ca să știm cu precizie unde! Nu avem un plan bine gândit, bine articulat. Vrem să fim cea ce ne imaginăm că putem fi, fără a ține cont de ceea ce suntem în stare să fim.

Mult mai important pentru noi este ”exemplul vecinului” decât ceea ce reușim să gândim ca urmare a unor analize profunde a ceea ce știm să facem, în contextual binelui care ne trebuie și care ne păstrează starea de optimism.

Nimic din ceea ce ni se pregătește nu seamănă cu nevoia noastră de astăzi, atâta timp cât o astfel de stare nu ne ajută nici măcar să trecem strada. Chiar dacă nu avem de ce să trecem strada, trebuie să recunoaștem că ne lipsește, pentru orice fel de urgență, acele banale treceri de pietoni, atunci când viața noastră are alternative și vis a vis, înspre care iată, nu avem ”zebra”, care să ne facă posibilă trecerea, descoperirea, încercarea unui alt început.

Vrem  nu vrem, viața merge înainte, cu sau fără noi, în timp ce nouă nu ne rămâne decât să gâfâim în urma ei sau pur și simplu să ne pierdem pe drum.

ADI CRISTI