Sesiunea de primăvară – vară a Parlamentului s-a încheiat. Deputaţii se află, începând de astăzi, în vacanţă

Convocat, marţi, în ultima ședință plenară a sesiunii de primăvară-vară, Parlamentul a aprobat Hotărârea privind încheierea primii sesiuni ordinare din anul 2020. În încheierea ședinței, Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a  mulțumit deputaților pentru participare la sesiunea de primăvară-vară și le-a urat succese în activitatea legislativă și politică.  Totodată, speakerul și-a îndemnat colegii să continue activitatea în cadrul comisiilor permanente, în special asupra proiectelor de lege aflate în procedura legislativă. Potrivit Regulamentului Legislativului, Parlamentul se întruneşte în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de primăvară începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iulie. Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.