164 de acte legislative au fost adoptate în sesiunea de primăvară a Parlamentului

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat 164 de acte legislative în sesiunea de primăvară 2020. Informația se conține în raportul statistic al sesiunii de primăvară 2020 a Parlamentului, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a legislativului.

Din totalul de acte adoptate, 133 sunt legi organice, iar 31 – hotărâri.

Parlamentul a adoptat, în sesiunea de primăvară, 96 de legi pentru modificare și completare, 20 de legi au fost pentru ratificări, iar 17 – legi cadru. Totodată, 14 dintre hotărârile adoptate au fost pentru modificare și completare, 9 s-au referit la numire și eliberare, iar 8 au fost hotărâri cadru.

În lectura I, Parlamentul a aprobat 133 de proiecte de acte legislative.

În sesiunea de primăvară, Parlamentul a adoptat cinci legi prin angajarea răspunderii Guvernului în fața Parlamentului, dintre care o lege a fost declarată neconstituțională. Este vorba de Legea nr. 56/2020 privind instituirea unor măsuri de susținere a cetățenilor și a activității de întreprinzător în perioada stării de urgență și modificarea unor acte normative. De asemenea, Parlamentul a adoptat 25 de acte normative, incluse în lista priorităților legislative ale Guvernului.

Cele 164 de acte legislative au fost adoptate în cadrul a 18 ședințe plenare ale Parlamentului.

Sesiunea de primăvară a Parlamentului s-a încheiat pe data de 20 iulie 2020.