Scriitorul Radu Pavel Gheo va prezenta texte în română şi în engleză în finalul proiectului „Viaţa de la capăt: scriitorii imaginează lumea după pandemie”

Scriitorul Radu Pavel Gheo va prezenta, marţi seară, texte în română şi în engleză în finalul proiectului „Viaţa de la capăt: scriitorii imaginează lumea după pandemie”, organizat de Institutul Cultural Român din New York, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române.

Potrivit site-ului ICR, proiectul a fost lansat pe 2 iunie şi s-a desfăşurat săptămânal, în fiecare zi de marţi, în perioada 2 iunie – 4 august, recitalurile fiind difuzate pe blogul ICR New York, precum şi pe paginile de YouTube, Facebook şi Instagram ale celor doi parteneri, începând cu ora 21,00, ora României, şi ora 14.00, ora New York-ului.

 

Autorii Gabriela Adameşteanu, T.O. Bobe, Carmen Firan, Radu Pavel Gheo, Ioana Ieronim, Ioana Nicolaie, Ioan Es. Pop, Simona Popescu, Andreea Răsuceanu, Robert Şerban, ale căror texte inedite au fost recitate atât în română, cât şi în engleză, au fost invitaţi să scrie şi să citească un text (poezie, proză, eseu, memorialistică) în care să imagineze cum va arăta lumea după marea criză medicală pe care o traversăm.

Versiunile în limba engleză au fost asigurate de traducătorii Andrew K. Davidson, Carrie Hooper, Ioana Ieronim şi Andreea Scridon. AGERPRES