Raluca Turcan afirmă că 10 august 2018 reprezintă o „rană neînchisă a democraţiei româneşti recente”

Vicepremierul Raluca Turcan afirmă că 10 august 2018 reprezintă o „rană neînchisă a democraţiei româneşti recente”, arătând că aşteaptă ca justiţia să clarifice lucrurile în acest dosar.

„10 august 2018 este o rană neînchisă a democraţiei româneşti recente. După Mineriadă, nu credeam să mai vad proteste reprimate violent în România, dar PSD a reuşit să ne întoarcă în timp, comportându-se cum ştie mai bine: abuziv şi manipulator, de pe poziţia celui care nu trebuie contrazis. Românii nu trebuie să uite ce înseamnă guvernarea toxică pesedistă. Justiţia a arătat, în timp, că locul liderului PSD cu porniri de dictator este după gratii. Mă aştept să clarifice lucrurile şi în dosarul ’10 august’ şi să trimită vinovaţii acolo unde le este locul. Tocmai acesta este motivul pentru care PNL a declasificat raportul ’10 august’ şi a oferit tot suportul în anchetarea faptelor pe care cei din Piaţă nu le-au uitat”, a scris Turcan, luni, pe Facebook.

Ea subliniază că reprimarea violentă a drepturilor cetăţeneşti trebuie pedepsită.

„Justiţia îşi va spune cuvântul, iar 10 August va rămâne istorie, pentru că societatea românească nu trebuie să mai treacă vreodată prin abuzuri de acest fel. Reprimarea violentă a drepturilor cetăţeneşti trebuie pedepsită! Acest lucru va reda încrederea oamenilor în democraţie şi în instituţiile statului. Decizia recentă de redeschidere a dosarului 10 august este un pas în această direcţie, pe care l-am salutat şi eu şi toată societatea, cu atât mai mult victimele violenţelor de acum doi ani. Sunt alături de aceşti oameni şi susţin dreptul lor la adevăr şi dreptate! Nu numai astăzi, când subiectul este pe buzele tuturor. Maturizarea democratică şi politică înseamnă mai ales instituţii democratice care lucrează independent şi liber, guvernarea PNL fiind garanţia acestui fapt”, spune Raluca Turcan.

Curtea de Apel Bucureşti dezbate, luni, cererea DIICOT de redeschidere a anchetei împotriva şefilor Jandarmeriei în dosarul ’10 august’. AGERPRES