PANDEMIA ALEGERILOR

 

Racolarea a devenit o metodă imediată de adăugare, de împlinire, de slăbire a adversarului politic. În această întreprindere este scos în față PNL, partid de guvernământ, partid care este strâns cu ușa declarațiilor anterioare, în care se jura cu mâna pe clanţă că el nu se va deda practicilor social-democraților de a fura pur și simplu primarii de alte culori politice, decât aceea a partidului lor. Garanția ținerii de cuvânt pentru o astfel de atitudine era ”strângerea jucărelelor și plecarea acasă,” în caz contrar.
Nu este pentru prima oară când o astfel de abatere devine regulă. Când ceea ce spune nu se îndeplinește. O astfel de atitudine trădează, în primul rând, lipsa unei viziuni politice pe termene mediu și lung. Atunci când liberalii, de exemplu, au negat folosirea acelorași practici ale traseismului politic, ei erau ferm deciși să permit această mărire a bazei sale de partid, care să le permită dominarea spațiului politic, cu personaje dovedite a avea priză la public. Despre morală ar fi impropriu să vorbim într-o lume în care așa ceva nu există. Ar fi de neconceput să pozezi în postura Arhanghelului într-un peisaj în care dracii sunt la ei acasă. Este un adevăr pe care toți îl acceptă, chiar prin definiția data politicii, prin care se încearcă asocierea termenului, într-un mod direct: ”Politica este o curvă!” Fără a apela la simandicoşi, fără a ne face că nu înțelegem această afirmație, trebuie să fim cu picioarele pe pământ și să recunoaştem că cei care practică politica în aceste vremuri sunt, invariabili oameni lipsiți de moralitate, dacă astfel definim pec el curvar.
Este un rol asumat, este o provocare pe care omul politic nu ar trebui să o ascundă, așa cum nici un criminal nu-și ascunde destinul său de ucigaș, așa cum nici un om cu activități de joasă speță nu-și recunoaște rolul pe care el îl are în dinamica unei vieți închise în cercul compromisurilor. Este mult mai bărbătește, mult mai corect să recunoști dintr-un început care îți este rolul, pornind de la realitatea pe care încerci să o schimbi. În politică gestul machiavelic, de a-ți vedea interesul, prin orice metodă, te poate salva dacă deschiși treci de partea celor pe care cândva tu i-ai combătut. Totul e ca la final să nu uiți să decontezi un astfel de gest binelui pe care l-ai urmărit dintr-un început, pentru care ai fost nevoit să străbați deșertul, dar și Purgatoriu, jucând rolul Dracului, dar și al Îngerului, astfel încât la final să nu ți și impute că ai trădat nu știu ce idealuri, că ai fost slujitorul minciunii, slujitor în care nu se mai poate avea încredere.
Acum, acest dubiu umple aerul electoral. Nimeni nu mai știe ce rol are minciuna. Este benefica sau este proba zguduitoare a zădărniciei, a lucrului inutil, a lipsei de șanse. Prin minciună se poate ajunge la victorie? Se poate atinge mâna celui care ți-o întinde pentru a te salva sau pentru a te sugruma?
În toată această nebuloasă mai intervine și ceea ce ne este dat să știm și să fim. Ne-a fost dat să ne rezumăm doar la doi actori politici mai mari și de restul caracude, gălăgioase, ale căror menire este aceea de a încurca ploile și mai puțin de a fi catalizator în alegere bună, necesară.
Fiind un popor creștin, nu trebuie să uităm că morala este coloana vertebrală a rugăciunii noastre, prin care ne-am construit calea cea dreaptă, drumul spre iubirea dumnezeiască, dar și spre lumina care ne scoate din Întunericul zilei, oferindu-ne șansa sau neșansa de a ne pune întrebări, de a lăsa viermele îndoielii să se strecoare între răsăritul și asfințitul vieții, pe care nu ezităm să o trăim în nume propriu, fără însă a limita reacția mediului.
Chiar dacă greșești, o greșeală recunoscută este pe jumătate iertată, în timp ce o greșeală ascunsă sapă prăpastia mult mai adâncă, mult mai de necuprins, forțând minciuna să facă jocurile, dând frâu liber hoților.
Este mult mai onorabil să recunoști că ai fost obligat să te supui Diavolului, traversând astfel puntea, pentru ca, mai apoi, să revii și să ataci în forță, timpul prezent.
De la teorie la practică în întâlnim acum pe Ludovic Orban, negociind cu Traian Băsescu pentru ca, acesta din urmă, să nu intre în lupta pentru Primăria Generală a Capitalei.
Această slăbiciune scoate în piața publică nemulțumirile aliaților, astfel încât, USR se simte deja trădat de liberali.
Așa cum, pandemia ne-a obișnuit cu focarele de infecție, iată că, alegerile electorale adună în piețele publice ale orașelor tensiuni inimaginabile, ce scot din tipare înțelegeri ascunse făcute nu pentru interesele partidelor, cât mai ales pentru interesele de regulă oneroase, ale liderilor acestora.
ADI CRISTI