Breaking News

E.ON propune soluții inovatoare de energie pentru un viitor mai sustenabil și mai verde, prin reducerea amprentei de carbon

Printr-o serie de proiecte, produse și soluții inovatoare de energie menite să reducă emisiile de carbon, E.ON își propune să îmbunătățească viața oamenilor pentru un viitor mai sustenabil, aliniindu-se astfel eforturilor derulate la nivel european de grupul E.ON SE. Clima se schimbă rapid, iar peste 70% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră sunt legate de energie. În consecință, compania este atentă la aceste schimbări, concentrându-se pe furnizarea soluțiilor pentru decarbonizarea lumii energetice. În campania de comunicare lansată la finalul săptămânii trecute https://youtu.be/WUkio_e3zpU, E.ON  aduce exemple concrete de implicare în comunitate, pentru un viitor mai verde și mai sustenabil pentru noi toți. Împreună cu clienții săi și prin soluții inovatoare de energie puse la îndemâna acestora, E.ON își propune să creeze o lume a energiei mai verde, astfel încât până în 2030 să înjumătățească emisiile de carbon aferente energiei vândute și până în 2050 să reducă aceste emisii la zero. “Afacerile noastre sunt ghidate de sustenabilitate. Asta înseamnă că atunci când luăm decizii avem în vedere în mod expres impactul pe termen scurt și lung asupra resurselor. Și mai înseamnă să luăm în calcul nevoile generației prezente și să anticipăm nevoile generațiilor viitoare. Astfel, venim în întâmpinarea clienților cu produse și soluții inovatoare de energie cu impact redus în amprenta de carbon“, a declarat Claudia Griech, Director General Adjunct al E.ON România. Factura electronică este un prim exemplu de promovare a sustenabilității, peste 500 000 de clienți ai E.ON din România au optat pentru acest tip de factură, efectul fiind salvarea de la defrișare a sute de copaci anual. Astfel, cu un gest mic și un minim efort, doar prin activarea facturii electronice, clienții noștri pot contribui la crearea unui viitor mai verde. Un viitor mai verde depinde de fiecare dintre noi, de gesturile mici pe care putem să le facem în fiecare zi: să nu irosim hârtia, să stingem lumina pe timp de zi sau să închidem apa la robinet când ne spălăm pe dinți. Toate acestea, deși mărunte, pot avea un impact mare asupra mediului. În acest sens E.ON a demarat proiectul #100 de idei pentru planetă, care vine cu soluții simple și la îndemâna oricui pentru un stil de viață mai sustenabil. Pentru facilitarea comunicării de la distanță platforma E.ON Myline dispune acum de noi funcționalități. Prin crearea unui cont E.ON Myline, clienții au acces non-stop la informații privind contractul de energie, istoric facturi, plăți și consum, pot transmite indexul autocitit și au acces la ofertele și promoțiile E.ON, fără a se mai deplasa la magazinele E.ON. Asistentul virtual, Ioana, este un alt pas pe drumul digitalizării și implicit al sustenabilității. Printr-un simplu apel telefonic se pot obţine simplu şi rapid informații legate de sold, confirmare plată sau se poate transmite indexul autocitit fără a fi nevoie de interacţiunea cu un operator servicii clienți. Mai mult, E.ON își propune ca, până la finalul anului 2020, să reducă cu 40% consumul de hârtie folosită pentru activitățile interne și în relația cu clienții. De aceea se are în vedere, în curând, renunțarea parțială la contractele tipărite și oferirea unei alternative prin digitalizarea semnăturii și stocarea contractelor într-un cloud la care clientul să aibă acces permanent. În acest fel va fi redusă nu doar cantitatea de hârtie folosită ci și amprenta de carbon prin economisirea de carburant care ar fi fost necesar pentru expedierea documentelor prin curierat sau poștă. Cel mai recent pas în ceea ce privește promovarea unui stil de viață sustenabil este susținerea proiectului de ecoturism Via Transilvanica, în calitate de Partener pentru Sustenabilitate. Acest proiect promovează turismul verde și este unic în țara noastră, constând în amenajarea unui traseu de 1.000 km, practicabil la picior, călare sau pe bicicletă, care străbate România de la Putna la Drobeta Turnu Severin. Cu sprijinul E.ON România, traseul de drumeție Via Transilvanica va crește cu încă 100 km până la finalul acestui an, prin marcarea, trasarea și amenajarea acestora. Mai mult decât atât, compania își propune să extindă acest drum cu alți 100 km, implicând și consumatorii în acest demers – pentru fiecare factură electronică E.ON activată fiind susținută amenajarea unui metru pe Via Transilvanica, 100.000 facturi electronice activate însemnând 100 km în plus pentru Via Transilvanica, drumul care unește. Sustenabilitatea înseamnă și soluții inovatoare de energie care ajută clienții – începând cu cei casnici și întreprinderi mici până la producători mari și orașe întregi – să utilizeze energia mai eficient, să producă propria energie regenerabilă și, astfel, să reducă amprenta de carbon. Astfel, E.ON a dezvoltat soluţii inovatoare de eficientizare a consumului de energie. E.ON Life este soluția completă de încălzire cu o centrală termică în condensare, acţionată prin intermediul unui termostat inteligent, de la distanţă, care permite reducerea consumului cu până la 30%. Acesta permite unei familii de 4 persoane să reducă CO2 cu 600 kg anual, ceea ce echivalează aproximativ cu emisiile de carbon generate de coacerea a 100.000 de covrigi. Aparatele de aer condiţionat de ultima generaţie, la pachet cu servicii tehnice post-montare, reprezintă soluţia E.ON Cool pentru zilele toride. E.ON susține și proiecte de e-mobility, punând la dispoziția posesorilor de autovehicule electrice sau hibrid până la finele anului 2020, prin proiectul NEXT-E, 19 stații de încărcare rapidă amplasate pe rutele de transport european. O altă soluţie ecologică este E.ON Drive care oferă stații de încărcare compatibile, de asemenea, cu orice mașină electrică sau hibrid. Contoarele inteligente sunt un alt element important care contribuie la sustenabilitate. Acestea asigură transparența costurilor și pot reduce consumul de energie în același timp. Până la acest moment E.ON a instalat 4,4 milioane de contoare inteligente în toată Europa. În România, în ultimii ani au fost instalate la consumatori circa 320.000 de contoare inteligente, iar până în 2028 ţinta companiei este montarea a aprox. 397.000 de contoare. Panourile fotovoltaice – montate pe acoperișuri pot asigura până la 70% din cantitatea de energie necesară unei gospodării, reducând amprenta de carbon cu 1.500 kg, adică echivalentul generat de 4.500 de ture de spălare la mașina de spălat, oricât de economică ar fi ea. E.ON Solar Home este soluția completă de panouri fotovoltaice, montate pe orice tip de acoperiş sau la sol, prin care consumatorul devine un mic producător de energie verde, își reduce factura de electricitate și protejează în același timp mediul. Recent, un nou produs de electricitate a fost pus la dispoziția clienților,  E.ON Green Home, care oferă energie electrică 100% din surse regenerabile. O altă inițiativă menită să contribuie la eficientizarea consumului de energie este dezvoltarea conceptului „smart village” în localităţile rurale din România. Astfel primul proiect al E.ON a fost finalizat în judeţul Arad, la Frumuşeni, unde mii de locuitori ai comunei beneficiază de un sistem de iluminat public inteligent, bazat pe tehnologie LED care înseamnă o reducere substanţială a consumului de energie electrică şi, desigur, o economie semnificativă la bugetul local. Instalarea noului sistem de iluminat a dus la scăderea poluării rezultate în urma consumului anual de energie de la 630 kg CO2 la 190 kg CO2. Proiectul a fost ulterior replicat în peste 25 de comunități rurale. Angajamentul companiei în ceea ce privește decarbonizarea în sectorul utilităților electrice a fost recunoscut încă o dată la nivel internațional, E.ON situându-se la acest capitol printre primele 10 dintre cele mai influente 50 de companii de utilități electrice din lume, conform Electric Utilities Benchmark, elaborat de către World Benchmarking Alliance (WBA).