DUMNEZEU CU MILA

Intrăm deja, dacă nu am fost intrați de mult, în logica de campanie electorală. Fiind în Român ia, vorbind despre clasa politică românească, trebuie să ne luăm ca măsură de siguranţă, afirmația: ”Numai în România nu este ca în România”! Avem astfel asigurat absurdul sub formă de monedă de schimb, operând după regulile lui Jolly Joker. Totul este posibil când totul este permis să se întâmple, la modul legal, întărit cu principiul ceea ce nu opreşte legea este permis. Și legea, aici în spațiul fărădelegilor nu oprește decât respirația, pentru a nu avea problem la percepţia urechii, să nu care cumva să fie auzită și șoapta care șoptește, provocând o imensă confuzie. Aceasta nu ar putea să construiască decât starea de improvizare din care, este adevărat, nu putem ieși liniștiți. Îmbulzeala este mare, cu atât mai mult cu cât, nimeni nu știe nimic precis, toți au această libertate de a nu ști ce se va întâmpla în secunda următoare, dar toți dau sfaturi, povețe, toți sunt dispuși ”să moară pentru țărișoara lui” dacă aceasta le va da un semn din categoria Milei Măriei Sale, oferindu-le statutul de eroi ai neamului, evident cu pensii speciale și tot tacâmul recunoștinței acordat celor dispuși să-și sacrifice timpul liber și mai ales imaginea afișată pe toate panourile electorale.
Campania electorală este deja percepută de electorat ca fiind spațiul necesar în care se aruncă la gunoi toate excesele naționaliste, dar, mai ales, toate încercările aduse în fața poporului pentru ca acesta să decidă. Să aleagă sau să arunce la gunoi, de regulă vorbele de bâlci și iarmaroc, încărcate de o serie de promisiuni greu de onorat, chiar dacă ele în sine fac parte din traseele corecte pe care țara ar putea să iasă din blocajul postrevoluţionar. Ne-am câștigat liberate și demnitatea ca popor și ca individ, dar nu am reușit încă să ne dezmeticim, să ne trezim pe propriile noastre picioare, pentru a face următorul pas. Deocamdată, de 31 de ani stăm cu piciorul ridicat, bălăngănindu-l în aer, fără a ne decide să-l așezăm pe pământ!
Iată-ne astfel aduși în fața gropii de gunoi în care politicienii s-au gândit să-și invite electoratul pentru a asista la o nouă deșertare de bene, ajunse pe buza prăpastiei. Mulți dintre cei care vor pune ștampila pe buletinul de vot știu deja ce înseamnă o promisiune electorală, când astăzi încă se mai dau lupte pe viață și pe moarte, pentru ca legea să nu se aplice, pentru ca ceea ce s-a votat în Parlamentul României și ceea ce s-a promulgat la Cotroceni, Guvernul refuză să pună în practică, să aplice legea! Și, tot acest guvern, amenință că ne va fi rău dacă, se va aplica legea!
Evident că incapacitatea de a găsi soluții ridică forțat umerii guvernaților, în semn de neputință, fără însă ca aceștia să se ceară singuri afară, să lase pe alții să găsească ieșirea din acest Labirint. Mai mult, opoziția strigă înspre neaveniți să lase locul liber, să vină ei și să rezolve toate problemele cărora Ludovic Orban cu al său guvern nu le-a dat de cap. O mișcare firească ar fi această dare la o parte, dacă, într-adevăr, se urmărește binele poporului și nu tot felul de interese ascunse, de regulă oneroase.
Se pare că nu majorarea pensiilor sau dublarea alocațiilor pentru copii (cărora nici măcar aliatul lor, președintele Klaus Werner Iohannis nu a avut ce să le facă, promulgând cele două legi) sunt baiul, ci pur și simplu frica și ne asumarea bărbătească a nevoilor stringente ale țării. Această hibă a dat naștere bâlbâielii care, în loc să îi adune pe toți la masa, Legislativ și Executiv, au ignorant relațiile de subordonare dintre cel care face legea și cel care este obligat să aplice legea, a produs marea dihonie, marea dezmembrare, lăsând în spațiu un sistem pozat a fi coerent, dar care în realitate este unul împrăștiat.
Nimic nu ne mai poate salva decât, poate, votul românilor, votul care ”să rupă pisica” să pedepsească pec el vinovat de prea multă aroganță, de prea multă dorință de a sta cu piciorul pe aorta celui cu care legea îi dădea voie să colaboreze, chiar și din postura de opoziție, de adversari politic. Electoratul ar trebui să sancționeze dur și fără nici o concesie pe el care a promovat dușmănia și ura în detrimentul unei opoziții constructive. Nu sunt de-acord cu tine, dar eu îți propun următoarea cale care este mult mai sănătoasă, mult mai aproape de interesul poporului și nu doar al tău.
Pe cât de simplă este alegerea, pe atât de complicată devine asumarea promisiunilor. cu care începe defilarea prin fața electoratului.
Dă-mi votul și îți voi da…ciciul! Nu am ce să-ți mai dau, atâta timp cât ți-am dat de 31 de ani, doar speranța că îți va fi mai bine sau mai puțin rău și niciodată nu am reușit să-mi țin promisiunea. Cum alții nu se înghesuie în față, va trebui din nou să alegi din cei care se vor îngrămădi să-ți strângă mâna și atunci, Dumnezeu cu mila!
ADI CRISTI