Aproape 6% din populaţia Angliei e posibil să fi avut COVID-19 în perioada de vârf a pandemiei, au afirmat joi cercetătorii care studiază prevalenţa infecţiilor, cu câteva milioane mai mulţi decât cei testaţi pozitiv pentru această boală, informează Reuters.
Un număr total de 313.798 de persoane au fost testate pozitiv pentru COVID-19 în Marea Britanie, 270.971 dintre acestea în Anglia, echivalentul a doar 0,5% din populaţia regatului.
Cu toate acestea, un studiu care a testat peste 100.000 de indivizi pe teritoriul Angliei în scopul detectării prezenţei anticorpilor la coronavirus a demonstrat că aproape 6% dintre aceştia au avut virusul, ceea ce sugerează că 3,4 milioane de persoane contractaseră noul coronavirus până la sfârşitul lui iunie.
Rezultatele sunt în concordanţă cu alte studii, cum ar fi cele conduse de Biroul Naţional de Statistică, din care reies niveluri mai ridicate de COVID-19 în comunitate în timpul pandemiei decât cele sugerate de statisticile zilnice în urma testelor.
Personalul sanitar şi de îngrijire prezintă cea mai mare probabilitate de infectare anterioară. Prevalenţa infecţiilor pare să fie la cel mai ridicat nivel în Londra, unde 13% dintre rezidenţi deţin anticorpi, în timp ce grupurile etnice minoritare au o probabilitate de două până la trei ori mai mare de a fi contractat COVID-19 în comparaţie cu persoanele caucaziene.
Premierul Boris Johnson a anunţat anterior că testele de anticorpi au un potenţial revoluţionar în combaterea pandemiei. Dar, deşi sunt utile în cadrul unor studii la nivel de populaţie, cercetătorii spun că marja de eroare a acestor teste le face nesigure pentru întrebuinţarea la nivel individual.
Cercetătorii au avertizat de asemenea că, deşi testele de anticorpi sunt utile pentru realizarea unor astfel de studii pe scară largă, acestea nu reprezintă o garanţie pentru o viitoare imunitate.
”Există încă multe necunoscute în ceea ce priveşte acest nou virus, inclusiv gradul în care prezenţa anticorpilor oferă protecţie împotriva infecţiilor viitoare”, a precizat Graham Cooke, cercetător la Imperial College.
”Utilizarea testelor la nivelul degetului, adecvate pentru testarea pe scară largă, ne-a oferit o perspectivă mai clară în ceea ce priveşte răspândirea virusului în ţară şi asupra categoriilor cu cel mai mare risc”.