Lia Olguţa Vasilescu a anunţat că votul în cazul proiectului de lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă privind majorarea etapizată a alocaţiilor pentru copii va fi acordat săptămâna viitoare

Deputatul PSD Lia Olguţa Vasilescu a anunţat joi că votul în Camera Deputaţilor, for decizional, în cazul proiectului de lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă privind majorarea etapizată a alocaţiilor pentru copii va fi acordat săptămâna viitoare.

Întrebată când este prevăzut acest vot, Olguţa Vasilescu a spus într-o conferinţă de presă: “Săptămâna viitoare, din câte ştiu!”.

Senatul a respins, marţi, în plen, în calitate de primă Cameră sesizată, Ordonanţa de urgenţă privind majorarea etapizată a alocaţiilor pentru copii.

Senatorii au acordat 87 voturi favorabile, 29 împotrivă şi 12 abţineri pentru raportul de admitere a proiectului de respingere a OUG 123/2020 pentru modificarea art. 3 din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii.

Potrivit raportului Comisiei de muncă, Ordonanţa vizează modificarea articolului 3 din legea 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, în sensul majorării graduale a cuantumului alocaţiei de stat începând cu 1 august 2020 – o majorare cu 20% din diferenţa dintre cuantumul prevăzut în legea 14/2020 şi cuantumul alocaţiei aflat în plata la data transmiterii proiectului, şi cu acelaşi procent pentru perioada 2021-2022 de două ori pe an, respectiv la 1 ianuarie şi la 1 iulie a fiecărui an, iar din 2023 se preconizează continuarea procesului de majorare a alocaţiei de stat cu rata medie a inflaţiei anuale.

Preşedintele Comisiei de muncă din Senat, Ion Rotaru (PSD), a amintit că, în urmă cu 8 luni, PSD a propus şi votat dublarea alocaţiilor şi parlamentarii PNL “au scos cartelele de vot din aparat”. El a adăugat că, în februarie 2019, PNL a propus şi votat dublarea alocaţiei, şi i-a acuzat pe liberali de “comportament duplicitar şi cinism”.

“Aplicarea acestei Ordonanţe nu înseamnă majorarea cu 20% a sumelor, ci tăierea din condei a 80% din drepturile cuvenite copiilor, conform legii. (…). Alocaţi fondurile necesare ori, dacă nu, plecaţi cu toţi incompetenţii şi cumetriile de la guvern şi lăsaţi soarta ţării în numele unui Guvern căruia şi pasă”, a spus Rotaru. AGERPRES