Breaking News

Medicii refuză transferul lui Aleksei Navalnîi în străinătate din cauza stării sale “instabile”

Medicii care îl îngrijesc pe liderul opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi, internat la reanimare după o presupusă otrăvire, refuză să-l transfere în străinătate din cauza stării sale „instabile”, au anunţat vineri apropiaţi ai lui Navalnîi, care denunţă o decizie ce-i „ameninţă viaţa”, informează AFP, scrie agerpres. „Medicul-şef a anunţat că Navalnîi nu este transportabil. Starea lui este instabilă”, a anunţat purtătoarea de cuvânt a opozantului, Kira Iarmîş, pe Twitter, apreciind că ar fi „fatal ca el (Navalnîi) să fie lăsat la spitalul neechipat din Omsk, cu un diagnostic încă nestabilit”. Potrivit Kirei Iarmîş, doar decizia apropiaţilor lui Aleksei Navalnîi nu este suficientă pentru a demara transferul lui în străinătate, dacă medicii refuză. Leonid Volkov, mâna dreaptă a lui Navalnîi, a denunţat la rândul său o „decizie politică şi nu medicală”. „Ei aşteaptă ca toxinele să iasă şi să nu mai fie detectate în corp. Nu există nici diagnostic, nici analiză. Viaţa lui Aleksei este în mare pericol”, a scris Volkov pe Twitter. Aleksei Navalnîi, unul dintre cei mai vehemenţi critici ai Kremlinului, se deplasa de la Tomsk la Moscova cu avionul când i s-a făcut rău. Avionul a trebuit să aterizeze de urgenţă la Omsk, în vestul Siberiei. Opozantul a fost internat la spital, plasat la reanimare şi conectat la un aparat de ventilare pulmonară. Aliaţii lui s-au declarat convinşi că el a fost victima unei „otrăviri intenţionate”. Franţa şi Germania s-au oferit joi să acorde „tot ajutorul medical”, în timp ce un avion medical a fost închiriat în timpul nopţii de un ONG din Germania pentru a-l aduce mai târziu pe Aleksei Navalnîi. Potrivit Reuters, care citează date de monitorizare a traficului aerian, avionul a aterizat deja în Rusia. „Este în mod clar mai sigur la bordul unui avion modern decât la spitalul din Omsk, transferaţi-l cât mai repede posibil”, a pledat Volkov. Aleksei Navalnîi, ale cărui articole ce denunţă corupţia în rândul elitelor ruse sunt intens distribuite pe reţelele sociale, a mai fost în trecut victima unor atacuri. Organizaţia şi susţinătorii săi fac în mod regulat obiectul unor presiuni şi proceduri în justiţie. (sursa:www.blacknews.ro)