Peste 42.700 de candidaţi s-au înscris pentru a participa la a doua sesiune a Bacalaureatului, care va începe luni, cu proba scrisă la limba şi literatura română. Primele rezultate vor fi afişate în 2 septembrie, iar cele după soluţionarea contestaţiilor – în 5 septembrie. Potrivit Ministerului Educaţiei, peste 42.700 de candidaţi s-au înscris în vederea susţinerii probelor din a doua sesiune (august – septembrie) a examenului naţional de bcalaureat 2020, începând de luni, 24 august. Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, peste 24.900 de candidaţi provin din promoţia 2019-2020, iar aproximativ 17.800 de candidaţi sunt din promoţiile anterioare. Probele scrise sunt programate în săptămâna 24 – 27 august, după următorul calendar:
- 24 august: Limba şi literatura română – E.a)
- 25 august: proba obligatorie a profilului – E.c)
- 26 august: proba la alegere a profilului şi specializării – E.d)
- 27 august: Limba şi literatura maternă – proba E.b)
Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale se vor derula în zilele de 28 şi 31 august, respectiv 1 septembrie. În acest sens, comisiile de bacalaureat din unităţile de învăţământ liceal vor calcula mediile candidaţilor şi vor asigura echivalarea/recunoaşterea nivelurilor de competenţă la probele de profil din cadrul examenului naţional de bacalaureat (2020), potrivit metodologiei specifice. Afişarea primelor rezultate înregistrate la probele scrise va avea loc în data de 2 septembrie (până la ora 12:00) şi va fi urmată de etapa depunerii contestaţiilor, în aceeaşi zi, în intervalul orar 14:00 – 20:00. La fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecţia datelor – RGPD). Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora. Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate în 5 septembrie. Probele scrise încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Ministerul Educaţiei aminteşte că toate măsurile de prevenire şi combatere a îmbolnăvirilor prevăzute în ordinul comun MEC – MS nr. 4.267/841/2020 sunt valabile şi pentru sesiunea august-septembrie a examenului de bacalaureat. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de examen au în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio. Pentru rezolvarea subiectelor, candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor, vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele/instrumentele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen. Pentru elevii care solicită şi primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naţionale în vederea susţinerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise după finalizarea ultimei probe prevăzute în calendarul de desfăşurare a examenului. Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc. De asemenea, elevii vor fi informaţi că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.). În acelaşi timp, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul. Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept consecinţă, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni. Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este cel puţin 6 (şase). (sursa: www.news.ro)