Cel puţin nouă persoane au murit în Haiti şi două sunt date dispărute de duminică după ce precipitaţii abundente aduse de furtuna tropicală Laura au provocat inundaţii grave şi au pus în pericol singurul baraj hidroelectric din ţară, relatează luni dpa.
Alte patru persoane şi-au pierdut viaţa în statul vecin Republica Dominicană.
Laura, care s-ar putea transforma în uragan, ar putea să lovească spre sfârşitul săptămânii zona de coastă a statului Louisiana, împreună cu uraganul Marco. Însă, mai întâi era aşteptată să atingă uscatul între provinciile cubaneze Santiago de Cuba şi Granma, şi apoi să se deplaseze către sudul insulei până luni.
Ochiul furtunii tropicale Laura a ajuns în Haiti duminică dimineaţă, după ce a trecut prin Puerto Rico şi Republica Dominicană, unde a provocat cel puţin patru morţi, între care doi copii, şi a adus inundaţii, ploi abundente şi vânturi puternice.
Laura a lăsat fără curent electric peste un milion de persoane în Republica Dominicană, unde zone întinse au rămas fără apă curentă.
Directorul Centrului pentru Operaţiuni de Urgenţă, Juan Manuel Mendez Garcia, a declarat că furtuna a condus la evacuarea a peste 1.000 de persoane, a avariat drumuri, a doborât copaci şi stâlpi de electricitate. Cele mai afectate zone au fost cele din nordul şi estul ţării.
Şi în Haiti, furtuna tropicală a avariat drumuri, a scos din matcă râuri şi maşini au rămas blocate în noroi.
Un baraj din centrul Haiti se afla în pericol, autorităţile fiind nevoite să elibereze apele, punând în pericol culturile de orez şi fermele din Valea Artibonite. Barajul este un furnizor cheie de electricitate şi irigaţii pentru culturile de orez şi fermele la nord de capitala Port-au-Prince. Posibilitatea ca barajul să fie distrus de furtună „este mare”, a declarat ministrul lucrărilor publice din Haiti, Nader Joaseus.AGERPRES