Două văduve ale unor militanţi islamişti filipinezi ar putea fi autoarele dublului atentat sinucigaş în care au murit 14 persoane, luni, în oraşul filipinez Jolo din provincia sudică Sulu, transmit dpa şi Reuters, citând responsabili militari.
În cele două explozii, produse la interval de o oră într-un cartier comercial din Jolo, la circa 1.000 km sud de Manila, au fost ucise 14 persoane (15, potrivit Reuters) şi rănite alte cel puţin 75, cel mai grav bilanţ în Filipine de la dublul atentat sinucigaş comis într-o biserică în ianuarie 2019, soldat cu 20 de morţi şi 100 de răniţi.
Victimele exploziilor de luni sunt soldaţi, poliţişti şi civili.
Iniţial s-a crezut că prima explozie a fost cauzată de o bombă improvizată ataşată unei motociclete parcate lângă o piaţă publică, dar imaginile suprinse cu camerele TV au arătat că deflagraţia a provenit din apropiere, a declarat generalul brigadier William Gonzales, comandantul unei unităţi antiteroriste.
‘Pur şi simplu, nu putem identifica atentatorul sinucigaş pentru că trupul a fost sfârtecat în bucăţi’, a spus el.
A doua explozie a fost declanşată de o femeie care a încercat să treacă printr-un cordon de securitate şi a detonat explozivul atunci când un soldat a oprit-o, a precizat Gonzales.
‘Pe baza scalpului şi picioarelor recuperate, al doilea atentator a fost o femeie’, a indicat el.
Potrivit şefului armatei, generalul Cirilito Sobejana, autorităţile analizează posibilitatea ca autorii atentatelor să fie două femei care se aflau sub supraveghere. Este vorba despre văduva indoneziană a primului atentator sinucigaş filipinez, Norman Lasuca, responsabil de un atac cu bombă asupra unei tabere militare în Jolo în iunie 2019, soldat cu şase morţi, şi despre soţia filipineză a lui Abu Talha, un lider al grupării teroriste Abu Sayyaf.
Provincia Sulu este un bastion al grupării teroriste Abu Sayyaf, acuzată de unele din cele mai violente atentate din ţară, precum şi de decapitări şi răpiri pentru recompense.
Gruparea s-a aliat cu organizaţia teroristă Stat Islamic, care a revendicat responsabilitatea mai multor atentate în Filipine.
Preşedintele filinez Rodrigo Duterte a înfiinţat o divizie specială de infanterie care să lupte împotriva Abu Sayyaf în arhipelagul Solo.
Legea marţială a fost ridicată la sfârşitul anului trecut, după doi ani şi jumătate, în regiunea Mindanao, din care face parte şi Sulu.
Potrivit generalului Sobejana, reimpunerea legii marţiale în Sulu ar putea ajuta la izolarea şi depistarea reţelei Abu Sayyaf.AGERPRES