Premierul scoțian acuză Londra că utilizează Brexit pentru a propaga „xenofobia”

Primul ministru al Scoției, Nicola Sturgeon, susținătoare a menținerii Regatului Unit în Uniunea Europeană, intenționează să acuze joi guvernul britanic că utilizează Brexit pentru a promova „xenofobia” și a-i transforma pe străini în „țapi ispășitori”, potrivit textului declarației sale transmis presei în avans, potrivit AFP.

Contrar Angliei și Țării Galilor, Scoția a susținut cu majoritate de voturi (62%) la referendumul din 23 iunie rămânerea Regatului Unit în cadrul Uniunii Europene, iar, după victoria „Da”-ului pentru Brexit, dna Sturgeon a criticat permanent modul în care guvernul conservator gestionează situația.

Lidera scoțiană intenționează să atace „aripa dreaptă a partidului conservator”, o facțiune „în plină ascensiune care vrea să deturneze în profitul său rezultatul referendumului” joi, la Glasgow (centrul Scoției), în deschiderea Congresului anual al SNP, partidul separatist de stânga pe care ea îl conduce.

„Brexitul a devenit Brexit Tory”, susține șefa executivului scoțian, potrivit textului difuzat presei de cabinetul său. „Ei se servesc de Brexit ca de un permis la xenofobie, care a fost multă vreme ascunsă și iese acum la suprafață.”

La începutul lunii, în cursul congresului său la Birmingham, Partidul Conservator dezvăluise un nou plan destinat să oblige întreprinderile să publice o listă cu angajații lor nebritanici. După câteva zile, guvernul premierului Theresa May a revenit asupra lui, declarând că proiectul a fost „interpretat greșit”.

Potrivit Nicolei Sturgeon, congresul conservatorilor a fost „o rușine”, pentru că „noi am fost martori ai unei intoleranțe față de străini care nu-și are locul într-o societate modernă, multiculturală și civilizată”, opinează ea.

Nicola Sturgeon, care a relansat proiectul unui nou referendum asupra independenței Scoției, și-a exprimat intenția de asemenea să critice joi Brexitul „dur”, adică acela cu un control strict al imigrației, sinonim accesului restrâns la piața unică europeană.

Această abordare, favorizată de Londra, nu este cea pe care au ales-o britanicii susținători ai retragerii din UE, potrivit ei. „Ei nu au votat pentru scăderea nivelului nostru de trai și pentru sacrificarea locurilor de muncă și ai investitorilor”, susține premierul scoțian. „Ei nu au votat pentru a-i transforma pe străini în țapi ispășitori”, mai opinează ea.