„Educaţia prioritară – nu doar în campanie electorală”

Consiliul Naţional al Elevilor lansează platforma „Educaţia prioritară – nu doar în campanie electorală”, unde candidaţii la alegerile locale îşi pot încărca scrisoarea de angajament prin care îşi asumă o serie de obiective pentru dezvoltarea învăţământului la nivel local.

„Recent, reprezentanţii elevilor din România au lansat scrisoarea de angajament, prin semnarea căreia candidaţii la alegerile locale îşi asumă o serie de obiective pentru dezvoltarea învăţământului la nivel local, tocmai din simplul fapt că educaţia trebuie să constituie o prioritate pentru aceştia în orice moment, nu doar în campaniile electorale. Consiliul Naţional al Elevilor lansează platforma ‘Educaţia prioritară – nu doar în campanie electorală’, unde candidaţii la alegerile locale îşi pot încărca scrisoarea de angajament. Prevederile scrisorii de angajament punctează concret dezvoltarea unui climat educaţional ce se pliază pe interesele şi nevoile elevilor, în corelaţie cu sprijinirea atât a lor, cât şi a profesorilor şi părinţilor. Odată cu semnarea acesteia, reprezentanţii partidelor politice în cauză se angajează în respectarea integrală a drepturilor dobândite de principalii beneficiari şi militarea pentru acestea în cadrul oricărui forum decizional”, informează un comunicat transmis vineri AGERPRES de Consiliul Naţional al Elevilor.

Conform sursei citate, prin intermediul platformei se va concretiza un proces de transparenţă decizională, deoarece în cadrul acesteia se vor regăsi detalii referitoare la candidaţii care şi-au putut asuma, în potenţialul mandat, să perceapă educaţia drept o prioritate.

„Contextul pandemic ne-a ajutat să înţelegem cât de important este rolul pe care îl joacă autorităţile publice locale în vieţile noastre. Pentru prima oară, oricine poate să afle dacă educaţia reprezintă o prioritate pentru candidaţii la alegerile locale. Toţi candidaţii la alegerile locale au datoria morală de a-şi asuma garantarea accesului la educaţie drept obiectiv pentru mandat, iar noi îi încurajăm să facă acest lucru semnând scrisoarea de angajament”, afirmă Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, citat în comunicat. AGERPRES