24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
”Hai să-ntindem hora mare” este un cântec cu valori de imn național, mai ales să versurile acestuia vorbesc despre Basarabia, unire, frăție, ”Noi suntem ai României, noi suntem și frați uniți, / Și pe câmp de bătălie vom lupta nebiruiți”. Cântecul nu ezită să ne mobilizeze în veșnicie, amintindu-ne care este menirea noastră, a românului pus față în față cu destinul nostru de popor stabil și stăpânitor: ”Așa este tot românul, de când este pe pământ, / A luptat pentru dreptate și pentru pământul sfânt. / A luptat pentru unire și pentru pământul sfânt”.
Acest cântec interpretat de Nicolae Furdui Iancu într-un registru inimitabil, se vrea astăzi a fi șansa noastră, a românilor, de a atrage atenția, de a răscoli pojghița din ce în ce mai groasă a evenimentelor pe care suntem obligați să le gestionăm, chiar și numai pentru a ajunge la acea gură de aer proaspăt atât de necesară vieții.
Trebuie să recunoaștem și să fim conștienți că deasupra noastră ne-am pus prea multe cojoace, prea multe griji, de sub care, iată, riscăm să nu mai ieșim, să devenim ascunși și ai nimănui.
Pandemia Covid-19, guvernarea haotică, alegerile locale scăpate de sub control, peste care se mai așează începutul de nou an școlar, lipsa de încredere a cetățeanului în această guvernare care nu a ezitat să se bâlbâie într-un hal fără de hal, ridicarea unor restricții de această data ca un gest politic și nu ca o consecință a unei analize epidemiologice.
Suntem prinși la înghesuială. Nu mai avem nici o șansă de a fi coerenți într-un timp în care politicul nu dă semen de domesticire, de a aduna toate forțele politice într-o pauză de relaxare, de aliniere la aceeași linie de plecare, pentru a învăța în al XII-lea ceas care sunt valorile unității, ”a tragerii căruței în aceeași direcție”. Într-o astfel de tensiune și incertitudine a unui viitor apropiat a evoluției pandemiei (care devine din ce în ce mai agresivă, dar și asupra căreia se varsă toate lăturile jocurilor de culise ale puternicilor lumii), opoziția își aduce aminte de armele de care dispune ea, la modul legal, pentru a pune piedică Puterii, de fapt acelei Puteri care își ține tot timpul coada în sus, ignorând la rândul ei necesitatea de a-și calma discursul, de a chema toate forțele responsabile la cooperare în interesul țării, a cetățeanului și așa lipsit de perspectiva unui viitor cert.
PSD își scoate lanțul și se aruncă la beregata liberalilor, cu mușchii la vedere, prin supunerea votului Parlamentului a unei moțiuni de cenzură al cărui demers a fost explicit, ”spulberarea guvernului Orban”, prins de prea multe ori la furat, în această perioadă dură a pandemiei datorată noului coronavirus.
Astăzi se va afla dacă nu adevărul, atunci cel puțin se va afla drumul pe care vom merge, care ar putea să ne scoată la lumină sau să dăm peste un nou drum înfundat. Un nou zid în care nu ne va rămâne decât variant de ”a ne da cu capul de toți pereții”
Chiar dacă primul pas făcut astăzi înseamnă desemnarea unui nou candidat pentru funcția de prim ministru, funcție de atitudinea președintelui Klaus Werner Iohannis, care de această data nu mai are ce să piardă, lucrurile se pot complica sau pot să-și găsească o rezolvare imediată, profitându-se de majoritatea parlamentară identificată de PSD în actuala conjunctură parlamentară.
Votul din Parlament, generat de această moțiune de cenzură, va aduce clarificări în mișcările parlamentare, fixând o seriei de alianțe, cel puțin pe perioada alegerilor locale și parlamentare, ce vor definitiva arhitectura majorității care îşi asumă conducerea țării și care îi va propune președintelui României o formula stabile, dacă nu și performantă, guvernamentală. Trebuie să fim cât se poate de conștienți că acest guvern va fi unul de tranziție, de așezare a spațiului politic, de calmare și de revigorare a eforturilor ce au ca principal subiect reașezarea țării în tiparele europene, astfel încât să existe un dialog coerent între România și Uniunea Europeană, în timp ce politica internă a României să reușească să pună în valoare capacitatea de a da socoteală poporului, pentru votul pe care acesta l-a dat clasei politice.
Nu putem să ne facem că nu s-a întâmplat nimic cu noi, că suntem neprihăniți, dar plini de bube. Avem nevoie de această recunoaștere din categoria mea culpa, astfel încât recunoașterea vinovăției să nu fie un prilej de răzbunări, ci, din contra, iertarea să facă parte din capacitatea de a merge înainte, prin asumarea greșelilor.
ADI CRISTI
