DHS: Rusia încearcă să discrediteze alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie din Statele Unite

Rusia încearcă să discrediteze alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie din Statele Unite şi mai ales votul prin corespondenţă, suspectează Departamentul Securităţii Interne (DHS) într-o notă internă dezvăluită joi de mai multe media americane, transmite AFP.

„Rusia este susceptibilă să accentueze în continuare criticile împotriva votului prin corespondenţă, cu scopul ca populaţia să îşi piardă încrederea în procesul electoral”, au scris în nota lor specialiştii în informaţii din cadrul DHS.

Ei sunt de părere că eforturile ruse în acest sens au început cel puţin în martie 2020, prin intermediul presei de stat şi reţelelor sociale, şi s-au accelerat odată cu răspândirea pandemiei de COVID-19 în Statele Unite, ce i-ar determina pe mulţi americani să privilegieze în acest an votul prin corespondenţă pentru prezidenţiale.

Preşedintele american, Donald Trump, avertizează şi el de mai multe săptămâni, fără dovezi concrete, în legătură cu riscul de fraudă în cazul recurgerii masive la votul prin corespondenţă.

Congresmanul democrat Adam Schiff, şeful Comisiei pentru serviciile de informaţii din Camera Reprezentanţilor, a estimat într-un comunicat că Rusia se face „ecoul” „afirmaţiilor false şi înşelătoare” ale preşedintelui republican.

Pe de altă parte, mai mulţi senatori democraţi au cerut joi Departamentului Trezoreriei să sancţioneze „imediat” orice individ sau organizaţie rusă interferând în alegerile americane.

Serviciile americane de informaţii dispun, potrivit acestora, de informaţii care arată că Rusia încearcă să dăuneze campaniei democratului Joe Biden şi să o favorizeze pe cea a lui Donald Trump, cum a făcut şi în 2016.AGERPRES