Președintele Rohani: Acordul încheiat între Teheran și marile puteri, ”o nouă pagină în istorie”

Hassan RohaniPreședintele Iranului, Hassan Rohani, susținând intens acordul privind programul nuclear iranian, încheiat între Teheran și marile puteri, în fața atacurilor din partea conservatorilor, a afirmat joi că documentul, istoric, este mult mai important decât dezbaterea referitoare la detalii mărunte, relatează agenția Reuters. Corpul de elită Gardienii Revoluției, o forță militară și politică puternică, a început să atace acordul, pe care îl acuză că pune în pericol securitatea Iranului, lovind și în rezoluția adoptată luni de Consiliul de Securitate al ONU ce aprobă documentul. În cadrul unor declarații considerate ca avertisment la adresa criticilor, Rohani a afirmat într-un discurs televizat: ”Acum, ei au început să analizeze unul câte unul termenii acordului încheiat la Viena și Rezoluția 2231 a Consiliului de Securitate al ONU . ”E bine, dar ce s-a întâmplat este mult mai important decât aceasta”, a adăugat președintele în cadrul unei conferințe la Teheran. ”Cum se poate să fii iranian și să nu apreciezi echipa noastră de negociere?”, a declarat Rohani, referindu-se la ministrul de externe Mohammad Javad Zarif și la șeful Organizației pentru energie atomică, Ali Akhbar Salehi, doi dintre cei prezenți în timpul discursului președintelui. În opinia lui Rohani, acordul reflectă voința națiunii și blocarea lui ar însemna o ignorare a ceea ce poporul a cerut atunci când l-a ales în funcție în 2013. ”Este o nouă pagină în istorie. Aceasta nu s-a întâmplat când a fost încheiat acordul la Viena pe 14 iulie 2015, ci pe 4 august 2013, când iranienii m-au ales președinte”, a afirmat Rohani. Reuters notează că atât Rohani, cât și președintele american Barack Obama trebuie să obțină sprijin pentru acord din partea adepților liniei dure pe plan intern. În cazul Iranului, acordul trebuie să fie aprobat de Consiliul Securității Naționale și, în cele din urmă, de către ayatollahul Ali Khamenei, cea mai înaltă autoritate a țării. El și-a rezervat decizia definitivă, mulțumindu-le negociatorilor și spunând că textul documentului trebuie să fie examinat și aprobat.