Concursul Internaţional „George Enescu”: Un număr de 55 de mini-recitaluri susţinute de pianişti din întreaga lume

Un număr de 55 de mini-recitaluri susţinute de pianişti din întreaga lume vor fi prezentate în prima etapă a secţiunii de pian din cadrul Concursului Internaţional „George Enescu”, ce va avea loc între 11 şi 15 septembrie.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, cel mai tânăr concurent la această secţiune are 15 ani, iar cel mai în vârstă – 33 de ani.

Juriul va evalua performanţele concurenţilor, iar rezultatele vor fi anunţate pe 16 septembrie, la ora 20,00, pe www.festivalenescu.ro. După jurizare, doar 12 concurenţi din cei 55 vor trece în a doua etapă.

Accesul la tot conţinutul online al concursului din această perioadă este gratuit, precizează organizatorii, iar programul complet poate fi văzut pe link-ul https://www.festivalenescu.ro/program.

Pentru fiecare dintre primele două etape ale concursului, concurenţii au trimis Comitetului de organizare înregistrări ale interpretării lor conform repertoriului ales iniţial, iar membrii juriului le analizează de acasă.

Pentru a crea o legătură între muzicieni şi spectatori, platforma concursului asigură trei butoane cu ajutorul cărora spectatorii pot să aplaude virtual, alegându-şi intensitatea şi forma reacţiei. De asemenea, spectatorii pot să scrie mesaje tinerilor muzicieni, pentru a-i încuraja. Iubitorii muzicii pot să şi distribuie clipurile preferate pe propriile lor conturi de socializare.

Concursul ”George Enescu” funcţionează ca o platformă internaţională de lansare pentru viitorii muzicieni de marcă ai lumii şi de promovare a compoziţiilor marelui muzician român în rândul noii generaţii de artişti din toată lumea, şi este, astfel, o completare firească a Festivalului ”George Enescu”, cel mai important eveniment cultural internaţional organizat în România, se mai arată în comunicat.

Concursul are patru secţiuni – vioară, violoncel, pian şi compoziţie – şi se situează în top cinci la nivel mondial în peisajul competiţiilor de muzică clasică. AGERPRES