Executivul a aprobat în şedinţa din data de 10 septembrie 2020 o hotărâre de Guvern prin care se modifică normele metodologice privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, astfel încât aceste activităţi să poată fi derulate online, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, remis, vineri, AGERPRES.
Acest lucru se poate realiza prin intermediul terminalelor autonome, operate în mod direct de participanţii la joc sau prin accesarea secţiunii dedicate acestei activităţi disponibilă pe site-urile oficiale ale Companiei Naţionale „Loteria Română”, cu condiţia achitării taxei de participare.
Totodată, este posibil ca efectuarea plăţii pentru participarea la jocurile loto să poată fi realizată şi prin instrumente de plată electronice, aşa cum sunt reglementate de legislaţia în vigoare, pentru a permite realizarea acestor activităţi cu respectarea regulilor de distanţare socială.
„Această decizie vine în contextul în care legislaţia aflată în vigoare până în prezent nu avea în vedere situaţii de genul limitării liberei circulaţii şi libertăţii economice ca urmare a unor situaţii de urgenţă, precum apariţia unei pandemii, care face imposibilă desfăşurarea unor activităţi de genul celor reglementate de actele normative indicate, iar organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc se numără printre activităţile afectate de regulile de distanţare socială impuse de autorităţi”, arată reprezentanţii ministerului.
Totodată, inovaţiile tehnologice din ultimii ani au avut ca efect o schimbare constantă la nivel internaţional a industriilor, inclusiv a industriei jocurilor de noroc, evidenţiindu-se interesul pentru jocurile de noroc organizate pe cale electronică. AGERPRES