POEMUL DE SÂMBĂTĂ

FUGA DIN RAI

 

1.

Lumină, iarbă, flori

Culoare

O grădină din vis

și peste toate

Îngeri

 

Asemenea Învierii

Mă ridic din pucioasă și smoală

și mă culc pe iarbă

căci sufletul meu

asemenea sufletului lui Iisus Hristos

a simțit lovitura diavolului

trecând mai departe

nu m-au atins dezmățul și păcatul

într-atât încât să mă înrobească

le-am strivit o dată cu tentația iadului

cu nepăsarea

dar mai ales cu iubirea

iubirea de Dumnezeu

(în cele din urmă salvată)

dar nu numai

căci aceasta este mult prea înaltă

pentru a înțelege transformarea

sufletului în trup.

 

În trupul din care am fost furat de moarte

și aruncat în Hades

să scot dracii afară…

 

Am trecut toate vămile!

Păcătos de am fost

Azi nu mai am păcat

 

Sunt în Paradis. Alături de Îngeri

De bucurie, de muzici pentru fluturi

Cu sufletul deschis îmbrățișez caișii

și merii, beau absint

și fac o plecăciune frumoasei îngerițe

chiar dacă îngerii sunt fără sex

eu simt că-i diafană fata

și-acuși poemu-i gata

 

am început din nou

să cad în rime

simt că mă pierd

că-ntr-un adânc de suflet

se nasc din nou suspine.

 

2.

 

Îngerii au rigoare

asemenea furnicilor de pe pământ

cu treaba lui fiecare

slujesc cuvintelor trainic mormânt

 

A venit Îngerul Meu Păzitor

repartizat să-mi arate drumul

spre Porțile Raiului

 

A venit și m-a atins cu aripa lui

în semn de salut:

– Sunt Îngerul Daniel!

– Ești Îngerul Meu Păzitor?

– Sunt Îngerul Daniel!

– Ești îngerul Meu Păzitor?

– Sunt Îngerul Daniel!

 

– Și ce dacă?

– Am venit să-ți arăt calea!

– Arată-mi-o!

– Uite-o!

– Unde?

– Acolo!

– Acolo unde?

 

– În partea ta de inimă!

– Eu nu am inimă, sunt suflet!

– În partea ta de inimă!

– Eu nu am inimă, sunt suflet!

– În partea ta de inimă!

– Unde mă duci?

– La destinație.

 

Îngerul Meu Păzitor s-a desprins

Singur pe drum am rămas

Cum mai rămân drumeții îmbrăcați

în praful stelar

Sau să fi fost dragostea pentru om

sub formă de pulbere

iar merele între timp

începeau să se coacă în pom

 

ADI CRISTI