În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi s-au înregistrat 55 de cazuri noi de infecţii cu virusul SARS-CoV-2, în uşoară scădere faţă de ultima raportare, numărul total al persoanelor bolnave de COVID-19 ajungând astfel la 3.769, se arată într-o informare dată publicităţii duminică, 13 septembrie, de Grupul de Comunicare Strategică din cadrul Guvernului. Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.508 au fost vindecate şi externate (cu 19 de persoane externate în plus faţă de ziua precedentă). În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat două decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese fiind acum de 126. Cu cele 55 de cazuri noi înregistrate duminică, 13 septembrie, Iaşul se află pe locul 4 la nivel naţional la numărul de îmbolnăviri cu virusul SARS-CoV-2 într-o singură zi, după municipiul Bucureşti (232) şi judeţele Bihor (69) şi Prahova (58) şi înaintea judeţelor Timiş (48), Bacău (47) şi Braşov (42). În ceea ce priveşte situaţia la nivel naţional, potrivit informării date publicităţii de Grupul de Comunicare Strategică (GCS), până duminică, 13 septembrie, în România au fost confirmate 103.495 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 (noul coronavirus). Dintre acestea, 43.025 au fost declarate vindecate, în timp ce 11.283 de pacienți asimptomatici au fost externați la zece zile după depistare. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare au fost înregistrate 1.109 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Cele mai multe cazuri de infectare cu noul coronavirus se înregistrează în Bucureşti (13.479), Suceava (5.807), Argeş (5.263), Braşov (5.151), Prahova (4.941), Iaşi (3.769), Galaţi (3.629), Bacău (3.512), Dâmboviţa (3.473), Timiş (3.118), Bihor (2.981), Ilfov (2.612), Neamţ (2.599), Buzău (2.555), Vrancea (2.525), Cluj (2.446), Vaslui (2.305), Arad (2.210), Dolj (2.175), Constanţa (2.074), Brăila (2.039), Hunedoara (1.933), Sibiu (1.770), Gorj (1.735), Mureş (1.585), Vâlcea (1.549), Maramureş (1.524), Olt (1.517), Botoşani (1.430), Alba (1.347), Bistriţa Năsăud (1.315), Mehedinţi (1.252), Ialomiţa (1.076), Caraş Severin (974), Covasna (955), Giurgiu (891), Harghita (815), Teleorman (799), Tulcea (660) şi Călăraşi (653), iar cele mai puţine în Satu Mare (441) şi Sălaj (499). Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 364 de persoane au fost reconfirmate pozitiv, din care 39 în judeţul Iaşi. Totodată, până acum, 4.163 de persoane care au fost diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.052. Dintre acestea, la ATI sunt internați 465 de pacienți. Până la această dată, la nivel național au fost prelucrate 2.081.644 de teste. Dintre acestea 14.784 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 8.978 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.806 la cerere. Pe teritoriul României, 10.835 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolate la domiciliu, iar 5.780 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 37.409 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află cinci persoane. (E.M.)