Scriitorul suedez Lasse Soderberg, laureat al Premiului “Marin Sorescu” 2020

Scriitorul suedez Lasse Söderberg (n. 1931), a cărui întreagă activitate a fost apreciată de juriul format din cinci membri, a fost desemnat câştigător al Premiului „Marin Sorescu” pe 2020, acordat de ICR Stockholm. Lasse Söderberg este scriitor, poet, traducător şi critic literar, iar, ca traducător s-a făcut cunoscut ca un important promotor al poeziei franceze, spaniole şi latino-americane. Legătura lui cu literatura română sau cu autori români din alte ţări începe în 1986, când a tradus în suedeză cartea lui Emil Cioran, “De l’inconvenient d’être né”. Ca fondator şi organizator al Festivalului Internaţional de Poezie de la Malmö i-a avut ca invitaţi, printre alţii, pe Marin Sorescu, Gabriela Melinescu, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Grete Tartler, Rodica Draghincescu. „Recunoştinţa mea este dublă. Pe de o parte, sunt recunoscător pentru premiu în sine, care imi dă atât un respiro financiar, cât şi un suport pentru aprofundarea scrisului. Pe de altă parte, pentru că se întâmplă să fie şi premiul care poartă numele lui Marin Sorescu. Marin a apărut la Malmö încă în anii şaptezeci şi mi-a devenit bun prieten. Aveam multe în comun. De aceea, parcă îl aud şoptind în urechea juriului incoruptibil: «Daţi-i premiul lui Lasse!». Şi aşa a şi fost. Minunat!ˮ, declară scriitorul Lasse Söderberg. Juriul format din Jonas Ellerström, editor, poet şi traducător, Anna Hallberg, scriitor, traducător şi critic literar, Annina Rabe, critic literar, Hanna Nordenhök, scriitoare şi critic literar, şi Dan Shafran, traducător şi iniţiatorul Premiului „Marin Sorescu”, a explicat că întreaga creaţie literară a lui Lasse Söderberg dovedeşte un „efort neobosit de aproape şapte decenii de a extinde graniţele literaturii şi culturii suedeze”. „Söderberg militează pentru internaţionalismul poeziei şi al artei, pentru capacitatea acestora de a face să se intâlnească oameni şi de a le schimba viaţa. Ca traducător, eseist şi organizator de festivaluri de poezie, Söderberg este un mare deschizător de drumuri, la fel cum propria sa operă poetică amplă este continuu deschisă unor noi modalităţi de a vedea, trăi, simţi şi gândi”, a continuat motivaţia juriului. “Premiul Marin Sorescu are loc în fiecare an, începând din 2007, şi este o emblemă a ICR Stockholm. Menirea lui a fost aceea de a apropia culturile celor două ţări, România şi Suedia. În Suedia am fost primii şi am rămas singurii care acordăm un astfel de premiu, mult mediatizat aici. Premiul figurează pe lista premiilor literare acordate în Suedia şi este unul foarte râvnit, pentru că este foarte pitoresc, iar suedezilor li se pare foarte interesant ca un scriitor de-al lor să primească un premiu din altă ţară. Suntem bucuroşi şi foarte mândri să acordăm Premiul Marin Sorescu pe anul 2020 lui Lasse Söderberg, pentru activitatea sa perseverentă în domeniul literaturii“, afirmă Dan Shafran, coordonator de programe la ICR Stockholm. (sursa: www.mews.ro)