Orban, despre rectificarea bugetară: Iresponsabilitatea PSD riscă să arunce România într-o criză economică

Premierul Ludovic Orban a afirmat, marţi, după ce Parlamentul a adoptat rectificarea bugetară cu amendamente, că ”iresponsabilitatea PSD riscă să arunce România într-o criză economică pe care abia ce am depăşit-o”. Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat în plenul reunit de marţi proiectele de lege care aprobă rectificarea bugetară în forma care include amendamentul PSD ce prevede majorarea pensiilor cu 40%. Deputatul PNL Gabriel Andronache a solicitat, în plenul reunit de marţi al Parlamentului, ca proiectele de lege prin care este aprobată rectificarea bugetară pe acest an să fie retrimise la comisiile reunite de buget-finaţe pentru a fi adoptat un alt raport, deoarece cel deja aprobat încalcă prevederile legislative şi inclusiv Constituţia. Cererea PNL a fost respinsă cu 225 voturi „împotrivă”, 175 „pentru”, şase abţineri şi 11 aleşi nu şi-au exprimat votul. Ulterior, la dezbaterile din plen, liderul deputaţilor PNL Florin Roman a anunţat că liberalii vor ataca la CCR proiectele adoptate de Legislativ. Ministrul Finanţelor Florin Cîţu a calificat drept un act de agresiune la stabilitatea economică a României faptul că rectificarea bugetară a fost adoptată de Parlament, cu amendamentul PSD pentru majorarea pensiilor cu 40%, el dând garanţii că Guvernul nu-i va lăsa pe social-democraţi ”să arunce ţara în aer”. Marcel Ciolacu a afirmat că Parlamentul a făcut marţi dreptate pentru cinci milioane de pensionari şi a precizat că pensiile trebuie să crească cu 40%, aşa cum prevede legea. Liderul PSD a adăugat că bani există, însă Guvernul PNL îi mutase în aşa fel încât bugetul ţării ajunsese „puşculiţa electorală” a liberalilor. Ciolacu a mai spus că deficitul bugetar nu va creşte deloc. (sursa: www.news.ro)