Răsturnare de situaţie în cazul vizelor românilor pentru Canada. Negocierile asupra acordului CETA, de care depindea eliminarea lor, au esuat

 

Negocierile de vineri dintre Uniunea Europeană, Canada şi Guvernul regiunii belgiene Wallonia pe tema Acordului de parteneriat comercial au eşuat, anunţă ministrul canadian al Comerţului, Chrystia Freeland, citată de postul RTBF. Propunerea privind eliminarea vizelor de călătorie pe teritoriul canadian pentru cetăţenii români şi bulgari se va concretiza doar dacă va fi semnat Acordul de parteneriat comercial UE-Canada, afirma preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, exprimând speranţa că Belgia va accepta semnarea CETA.

Ministrul canadian al Comerţului, Chrystia Freeland, a părăsit la ora 16.00 sediul Guvernului regiunii belgiene Wallonia, anunţând sfârşitul şi eşecul negocierilor pe tema CETA.

Chrystia Freeland s-a declarat „dezamăgită” şi a vorbit de o „oportunitate pierdută”.

„În ultimele luni, am lucrat foarte intens cu reprezentanţii Comisiei Europene şi cu cei ai statelor membre. Dar mi se pare evident că Uniunea Europeană nu este capabilă acum să aibă un acord internaţional, nici măcar cu o ţară care are valori atât de europene precum Canada, nici măcar cu o ţară atât de politicoasă şi răbdătoare. Canada este dezamăgită, eu personal sunt foarte dezamăgită, am munci foarte, foarte mult. Am decis să revenim acasă. Sunt foarte tristă”, a declarat Chrystia Freeland.

Junker anunţă că eliminarea vizelor pentru români este o „propunere” care se va concretiza doar prin semnarea CETA

Propunerea privind eliminarea vizelor de călătorie pe teritoriul canadian pentru cetăţenii români şi bulgari se va concretiza doar dacă va fi semnat Acordul de parteneriat comercial UE-Canada, a afirmat, anterior eşuării negocierilor, preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, exprimând speranţa că Belgia va accepta semnarea CETA.

„Sper că în câteva zile vom putea asista la găsirea unei soluţii, cu wallonii, prietenii noştri, deoarece cred că CETA este cel mai bun acord pe care am reuşit să îl negociem până în prezent”, a declarat Jean-Claude Juncker, citat de EUObserver şi ITV.

Juncker a precizat că Acordul UE-Canada va permite eliminarea vizelor de călătorie pentru cetăţenii români şi bulgari.

„Avem o propunere care prevede că obligaţiile privind vizele de călătorie vor fi eliminate pentru români şi bulgari de la 1 decembrie 2017. Liberalizarea vizelor va funcţiona doar dacă vom avea un acord între UE şi Canada, dacă acordul va fi adoptat. Sunt încrezător că va fi un acord şi, în al doilea rând, că prietenii noştri români şi bulgari vor reuşi să obţină eliminarea vizelor la care sunt îndreptăţiţi”, a subliniat Juncker.

Acordul de parteneriat comercial UE-Canada continuă să fie blocat de Guvernul regiunii belgiene Wallonia din raţiuni de ordin social şi ecologic, iar reuniunea extraordinară desfăşurată joi seară la nivel de ambasadori ai celor 28 de state UE nu a reuşit depăşirea impasului, discuţiile continuând vineri cu Ottawa. Ambasadorii celor 28 de state membre UE s-au reunit joi seară, în paralel cu summitul Consiliului European, în efortul de a ajunge la o poziţie de compromis pentru a se depăşi opoziţia regiunii belgiene Wallonia faţă de Acordul Complet Economic şi Comercial UE-Canada (CETA). Însă Guvernul din Wallonia a respins propunerile Uniunii Europene, ceea ce împiedică Guvernul federal belgian să semneze Acordul CETA.

După reuniunea ambasadorilor UE, încheiată fără rezultat în cursul nopţii, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, declara că negocierile vor continua vineri. „Încă sper că vom putea ajunge la un rezultat bun în cursul nopţii şi vineri dimineaţă. Dacă nu vom putea semna acest acord comercial cu Canada, nu văd cum am putea avea tratate similare cu alte părţi ale lumii”, a atras atenţia Juncker.

Regiunea Wallonia vrea un document interpretativ al Acordului CETA care să includă garanţii speciale privind protecţia datelor private, amendamente la drepturile pe piaţa muncii, la serviciile generale, la licitaţiile publice, în domeniul asigurărilor sociale şi generale.

Premierul regiunii Wallonia, Paul Magnette, a declarat că schimbările propuse joi seară nu sunt suficiente, precizând că va discuta direct cu Guvernul de la Ottawa. Guvernul federal al Belgiei are nevoie de aprobarea tuturor entităţilor regionale belgiene pentru a putea semna acordul CETA.

„Există îmbunătăţiri, dar textul este insuficient. Pentru canadieni, încă există spaţiu de manevră, spre deosebire de europeni… Ne vom întâlni cu ministrul canadian al Comerţului, Chrystia Freeland”, a declarat Paul Magnette, citat de agenţia de ştiri Belga.