Modul în care creierul percepe timpul nu are nicio legătură cu modul în care acesta este reprezentat convenţional

Modul în care creierul percepe timpul nu are nicio legătură cu modul în care acesta este reprezentat convenţional, prin mecanisme cât mai exacte de ceasornic. Timpul aşa cum este simţit şi trăit pare să zboare la un moment dat sau să rămână nemişcat în anumite ocazii. Acest sentiment distorsionat al timpului are drept una dintre cauze „oboseala” celulelor cerebrale, conform unui nou studiu realizat în Japonia şi publicat de revista JNeurosci, transmite miercuri Live Science.

Atunci când creierul a fost expus la exact acelaşi interval de timp de prea multe ori, neuronii devin suprastimulaţi şi transmit mai puţine impulsuri, conform studiului. Însă, modul în care percepem timpul este complicat, existând numeroşi alţi factori care pot contribui la explicaţia faptului că uneori ni se pare că timpul zboară, iar alteori că a rămas în loc.

Abia recent oamenii de ştiinţă au început să înţeleagă modul în care creierul percepe timpul. În 2015 cercetătorii au identificat prima dovadă a faptului că activitatea anumitor neuroni fluctuează în funcţie de percepţia noastră asupra timpului. Însă nu era clar dacă aceşti neuroni, aflaţi într-o mică regiune cerebrală denumită girusul supramarginal (SMG), urmăresc în mod obiectiv trecerea timpului sau generează o experienţă subiectivă a timpului.

În noul studiu, cercetătorii au folosit „o iluzie a timpului” într-un experiment desfăşurat cu ajutorul a 18 voluntari. Participanţii au fost testaţi la un aparat de rezonanţă magnetică funcţională (fRMN) care măsoară activitatea cerebrală prin detectarea variaţiilor din fluxul sanguin.

Voluntarii au trecut printr-o perioadă de „adaptare” în care li s-a arătat un cerc gri pe un fundal negru pentru perioade de 250 de milisecunde sau de 750 de milisecunde, în 30 de reprize consecutive.

Apoi, participanţilor li s-a arătat un alt cerc pentru o anumită perioadă de timp, ca „stimul de testare”. Li s-a spus să asculte o sursă de „zgomot alb” (white noise) pentru un interval de timp şi apoi li s-a cerut să spună dacă „stimulul de testare” a durat mai mult sau mai puţin decât perioada în care au ascultat „zgomotul alb” – au folosit zgomotul alb ca sistem de referinţă pentru că un stimul auditiv nu este afectat de procesul de adaptare vizuală aşa cum se întâmplă cu stimulii vizuali.

Cercetătorii au aflat că dacă stimulul de testare era similar ca durată cu stimulul de adaptare (zgomotul alb), activitatea din girusul supramarginal era în scădere. Cu alte cuvinte, neuronii din respectiva regiune cerebrală s-au activat mai puţin decât când au fost expuşi cercului de culoare gri pe fundal negru.

Ideea este că această repetiţie „a obosit neuronii” ce sunt sensibili la durata timpului, conform coordonatorului acestui studiu, Masamichi Hayashi, neurolog cognitiv la Centrul pentru Informaţie şi Reţele Neuronale din cadrul Institutului Naţional pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor din Japonia. Însă „alţi neuroni care sunt sensibili la alte durate decât cea a timpului au rămas încă activi”.

Diferenţa în nivelul de activitate al neuronilor a dus la distorsionarea modului în care participanţii la experiment au perceput timpul. Cei care au fost expuşi la un stimul mai lung decât durata pentru care creierul a fost adaptat au avut o percepţie subiectivă a unui interval de timp mai mare, iar cei care au fost expuşi la stimul în reprizele mai scurte, au avut o percepţie subiectivă a unui interval de timp mai scurt decât în realitate.

Acest lucru ne poate distorsiona sentimentul timpului în viaţa de zi cu zi. Spre exemplu, publicul unui concert de pian se poate adapta la tempoul muzical. „Publicul poate simţi în mod subiectiv un tempo mai lent decât este el de fapt după ce a fost expus muzicii cu un tempo mai rapid, chiar dacă interpretarea muzicală este făcută la tempoul corect”, susţine Hayashi.

„Nu putem susţine deocamdată că oboseala neuronilor a provocat distorsionarea percepţiei asupra timpului pentru că studiul nostru a indicat doar o corelaţie între oboseala neuronilor …. şi distorsionarea timpului subiectiv. Următorul pas va fi examinarea relaţiei cauzale”, a explicat cercetătorul nipon.

Este de asemenea posibil să existe mai multe mecanisme în creier implicate în generarea percepţiei temporale, a mai susţinut el. Spre exemplu, modul în care percepem timpul ar putea fi corelat în mod intim cu aşteptările noastre, fie ar putea fi legat de anumiţi compuşi chimici prezenţi în creier sau chiar de viteza cu care celulele cerebrale se activează una pe alta şi formează o reţea atunci când realizăm o activitate.AGERPRES