Ce trebuie să ştim despre calculii urinari?

Urolitiaza, afecţiunea caracterizată prin dezvoltarea calculilor la nivelul aparatului urinar, cunoaște o prevalență în creștere la nivel mondial, în legătură cu stilul de viață și cu alimentația.

În ţările dezvoltate prevalența urolitiazei a depăşit 10%, iar în unele zone s-a înregistrat o creştere cu peste 37% în ultimii 20 de ani.

Manifestările litizei urinare sunt destul de slab exprimate sau chiar in existente până în momenul în care calculul este mobilizat de la nivelul rinichiului şi se blochează la nivelul ureterului, producând colica renală.

Calculii de dimensiuni mici, sub 5 mm, pot fi eliminaţi spontan, fără durere, dar eliminarea calculilor nu înseamnă rezolvarea problemei. În absenţa măsurilor de prevenţie, rata recurenței este de până la 50% în 5 ani și de până la 80 – 90% în 10 ani. Urolitiaza este o afecţiune “pe viaţă”, care trebuie ţinută sub control tot timpul întrucât, dincolo de neplăcerile induse de colica renală, reprezintă un factor de risc major pentru boala cronică de rinichi şi pentru alte afecţiuni. Trebuie să ştim că litiaza urinară poate fi rezultatul sau cauza infecţiilor urinare. Bacteriile prezente la nivelul tractului urinar pot duce, în timp, la dezvoltarea calculilor, dar şi calculii, la rândul lor, favorizează apariţia şi recidiva infecţiilor urinare.

Ghidurile de urologie recomandă câteva măsuri generale pe care pacientul litiazic ar trebui să le adopte pentru a împiedica reapariția calculilor sau creşterea celor existenţi. Cea mai importantă rămâne asigurarea unui aport de lichide de 2-3 litri pe zi sau chiar mai mult vara sau când se depune efort fizic excesiv și există risc crescut de deshidratare, cu scopul de a împiedica suprasaturarea urinei cu substanţe din care se formează calculii. Se recomandă un consum sporit de alimente vegetale şi reducerea consumului de proteină animală la 0.8-1 g/kg greutate corporală/zi, limitarea aportului de sare la 4-5 g/zi şi reducerea consumului de zahăr, în paralel cu desfăşurarea activităţii fizice adecvate. Se vor evita alimentele bogate în oxalaţi (spanac, sfeclă, hrişcă, migdale, nuci, ciocolată neagră, ceai negru) în cazul calculilor de oxalat de calciu sau cele bogate în proteină animală şi fosfor (carne, organe, pește – mai ales cel din conservă, care se consumă cu tot cu oase, pâinea integrală, sucurile acidulate) în cazul calculilor de fosfat de calciu. Se va reduce consumul de carne (în special cea provenită de la animale tinere), dar şi consumul de alcool în cazul calculilor de acid uric.

Alături de aceste măsuri, fitoterapia este de un real ajutor în buna gestionare a urolitiazei. Rubia cordifolia (Roiba indiană) este o plantă extrem de valoroasă prin activitatea antibacteriană, antiinflamatoare, antioxidantă şi de protecţie a rinichilor pe care o exercită, precum şi prin intervenția în dizolvarea calculilor urinari datorată acidului ruberithric. Didymocarpus pedicellata, denumită în sanscrită „cel care sparge pietrele”, este o altă plantă cu acțiune complexă, bogată în substanţe cu rol antilitiazic, litolitic, antibacterian, iar Achyranthes aspera (Știrul) este un exemplu de plantă ce intervine în eliminarea calculilor şi a cristalelor prin efect diuretic.

Până la descoperirea unui tratament ideal, capabil să stopeze dezvoltarea calculilor renali şi să prevină recidivele, accesibil şi fără reacţii adverse în utilizarea pe termen lung, pacientul litiazic trebuie să se bazeze pe modificarea stilului de viaţă şi pe ajutorul plantelor medicinale cu eficacitate dovedită prin utilizarea tradiţională şi argumentată ştiinţific. (sursa: www.jurmed.ro)