JIM JAGDFELD, SPECIAL TO THE NEWS Senior Lauren Rill,17 works on Algebra.

15 unităţi de învăţământ din judeţul Iaşi se află în această săptămână în scenariul roşu

În urma propunerilor înaintate de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ, luni, 12 octombrie, comitetul județean pentru situații de urgență (CJSU) a emis hotărârea privind scenariul de funcționare pentru fiecare unitate de învățământ, valabil pentru perioada 12.10.2020-16.10.2020. Astfel, conform acestora, se înregistrează următoarea situație:

– 318 de unități de învățământ în Scenariul 1: participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară

– 320 de unități de învățământ în Scenariul 2. Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție

– 15 unități de învățământ în Scenariul 3: participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ au adoptat propunerile în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate la nivel național și local de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Public, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

Potrivit respectivei analize, în 69 de localități numărul de cazuri de noi îmbolnăviri, confirmate în ultimele 14 zile, este mai mic de 1 la 1.000 de locuitori, în 26 localități numărul de cazuri de noi îmbolnăviri, confirmate în ultimele 14 zile, se situează între 1 și 3 la 1.000 de locuitori, iar în 3 dintre localități numărul de cazuri de noi îmbolnăviri, confirmate în ultimele 14 zile, este mai mare sau egal cu 3 la 1.000 de locuitori.

Reamintim că, potrivit Ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori. Totodată, decizia de suspendare a cursurilor şcolare organizate în modalitatea „faţă în faţă” se dispune la nivel local, prin hotărârea CJSU, la propunerea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ preuniversitar, după obţinerea avizului inspectoratului şcolar judeţean şi al direcţiei de sănătate publică judeţene.