În acest an, doar ieşenii vor avea posibilitatea de a se închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva

Întrunit în regim de urgenţă, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Iaşi a aprobat marţi după amiază măsurile specifice privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și asigurarea ordinii și siguranței publice în perioada 08.10.2020 – 15.10.2020, respectiv pe perioada desfășurării sărbătorii religioase ocazionate de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva în municipiul Iași. Printre cele mai importante măsuri sunt cele care se referă la accesul exclusiv la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva doar pentru pelerinii cu domiciliul sau reşedinţa în municipiul Iaşi, delimitarea raclei astfel încât credincioşii să nu poată avea contact direct cu aceasta, obligativitatea purtării măştii de protecţie sanitară de către credincioşi, obligativitatea efectuării triajului observaţional al acestora, precum şi interzicerea circulaţiei persoanelor în grupuri pietonale mai mari de şase persoane care nu aparţin aceleiaşi familii. Accesul credincioşilor în lăcaşul de cult se va face astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum patru metri pătraţi pentru fiecare persoană şi o distanţă de minimun doi metri între persoane.

 

 

MĂSURI SPECIFICE privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și asigurarea ordinii și siguranței publice în perioada 08.10.2020 – 15.10.2020, perioada desfășurării sărbătorii religioase ocazionate de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, în municipiul Iași

 

  1. Se dispune în sarcina Arhiepiscopiei Iașilor să stabilească un perimetru delimitat, având ca punct de referință Ansamblul Mitropolitan Iași, în vederea desfășurării sărbătorii religioase ocazionate de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, perimetru în care este permis accesul doar pentru pelerinii care au domiciliul sau reședința în municipiul Iași; perimetrul în cauză și punctele de acces vor fi stabilite de comun acord cu organele de ordine și cu Primăria Municipiului Iași, iar intrarea persoanelor în zonă va fi permisă pe baza verificării actelor de identitate.

 

  1. În perimetrul indicat la pct. 1, organizatorii, cu sprijinul organelor de ordine, vor lua măsuri pentru păstrarea unei distanțări fizice de minim 1,5 m între persoane.

 

  1. Conform Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr. 9/30.07.2020,  cu modificările și completările ulterioare, este instituită obligativitatea purtării măștii de protecție pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice închise și deschise de pe întreg teritoriul județului Iași.

 

  1. Arhiepiscopia Iașilor are obligația delimitării raclei cu Moaștele Sfintei Parascheva, astfel încât pelerinii să nu aibă contact direct cu aceasta.

 

  1. Pe teritoriul municipiului Iași se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.

 

  1. Accesul credincioşilor în lăcaşul de cult se face astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum 4 mp pentru fiecare persoană şi o distanţă de minimum 2 m între persoane.

 

  1. La intrarea în Ansamblul Mitropolitan Iași sau în proximitatea acestuia, în funcție de modul de stabilire a perimetrului delimitat, indicat la pct. 1, persoanele sunt obligate să îşi dezinfecteze mâinile cu dezinfectant, pus la dispoziţie de organizatorii evenimentului religios.

 

  1. Organizatorii au obligația efectuării triajului observațional al pelerinilor. Accesul credincioşilor care, după efectuarea triajului observaţional, prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, temperatură) în Ansamblul Mitropolitan Iași și a perimetrului delimitat, indicat la pct. 1, nu este permis.

 

  1. Se dispune în sarcina organizatorilor să amplaseze, la loc vizibil, anunţuri scrise privind regulile de igienă şi distanţare fizică în Ansamblul Mitropolitan Iași și în perimetrul menționat la pct. 1.

 

  1. Se dispune în sarcina organizatorilor ca la activităţile religioase din interiorul Ansamblului Mitropolitan Iași și în perimetrul menționat la pct. 1 să se organizeze circuite separate de intrare şi ieşire, semnalizate explicit.

 

  1. Se dispune amplasarea de filtre de control pe căile rutiere de acces în județ și în municipiul Iași, formate din echipaje mixte ale Jandarmeriei Române și IPJ Iași care vor acționa conform planurilor de măsuri specifice.

 

  1. Asigurarea respectării măsurilor de ordine publică se face de către structurile Ministerului Afacerilor Interne din județul Iași, împreună cu Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău „Alexandru cel Bun” și Poliția Locală Iași.